31 decembrie 2009

Cel mai frumos revelion

Oricât am încerca să mascăm neliniştea din sufletul nostru, faptul că nu suntem nicicum fericiţi, prin mâncare, băutură, petreceri, concerte, compania unor prieteni sau a unor oameni faimoşi, nu vom reuşi să ascundem şi de noi aceste lucruri. Iar atunci când suntem puşi faţă-n faţă cu noi, când e necesar să stăm singuri, ne dăm seama că în noi e un mare gol...o mare lipsă...o mare nemulţumire.
Sărbătoarea Anului Nou trebuie să aducă bucurie, însă o bucurie sfântă, nu o bucurie dată de mâncare şi băutură. Îţi dă fericire să petreci relativ singur, trupeşte, însă să te bucuri de prezenţa Lui, să stai în părtăşie cu El..nimic altceva nu contează.

Să sfârşeşti anul cu Domnul Isus, şi să intri în anul nou la braţ cu El e cel mai minunat fel în care poţi sărbători! Rugăciunea mea este ca fiecare dintre noi să intre în 2010 împreună cu Domnul nostru iubit şi scump, Isus Hristos! Fie ca voia Lui să se îndeplinească în acest an pentru fiecare, căci voia Lui e bună, plăcută şi desăvârşită! Domnul să vă fie desfătarea, şi El să vă dea tot ce vă doreşte inima!

26 decembrie 2009

Schimbare

A ajuns Dumnezeu cu ordinea în hotelul vieţii mele la o altă cameră! Şi anume la camera blogului. După ce luni întregi a lucrat în alte camere, şi a modificat totul după bunul Său plac, azi a luat decizia să intre în acesta cameră, în care se găsesc de toate. Şi a luat decizia să nu arunce nimic, ca totul să rămână de mărturie, în schimb a hotărât să domnească peste această cameră, ca haosul anterior să nu se mai producă. A pus tot ce era într-un colţişor pe o masă, unde deasupra a aşezat o hârtiuţă cu titlul "Amintiri. Trecut. Istorie", luând decizia ca tot ce acolo se găseşte să rămână doar ca într-un muzeu, nimic mai mult. Şi punându-se pe tronul acestei mici şi neînsemnate cămăruţe, El va face ca de acum totul să fie aici după voia Lui cea Sfântă şi spre Slava Lui.

Eu mă bucur să fac voia Lui, mă bucur că pot să Îl slujesc. Sunt neînsemnată în toată această lume, însă în acelaşi timp preţioasă pentru că El mă iubeşte şi e alături de mine. Însă toată slava şi gloria sunt ale Lui, nimic nu-mi aparţine mie! Dumnezeu fie lăudat pentru felul Său minunat de a lucra în vieţile noastre, de a ne scoate din mizerie, din moarte, şi a ne aduce la viaţă prin Fiul Său iubit, făcându-ne lucrători destoinici pentru orice lucrare bună! Slavă Lui pentru toate acestea!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!