Lumea se schimba, Anticristul se instaleaza incet, incet pe nesimtite... iar noi il lasam, il acceptam, chiar il laudam. Aduce pace, bunastare, impacare intre oameni, aparent totul e perfect. Insa nu e. Adevarata e vorba aceea cum ca atunci cand lucrurile merg prea bine(aparent) "pute" ceva. Timpul trece prea repede, asta e stiut de un deceniu pentru noi. Insa ne-am intrebat de ce nu avem timp de nimic? Abia apucam sa facem ceva si e gata ziua.. Eu cred ca fiecare s-a intrebat, insa i s-a parut prea neinsemnata aceasta intrebare pentru a-i acorda deplina atentie, sau a dat un raspuns care aparent l-a multumit. Si eu ma intreb lucrurile acestea zilnic, insa le ignor. Din fericire, un eveniment intamplat ieri m-a facut sa ma trezesc. Nu voi da nume, insa o persoana pe care am intalnit-o(pe care defapt o intalnesc saptamanal insa am evitat sa discut mai multe in ultimele luni, poate pentru ca stiam ca e ceva putred, dar nu aveam puterea de a recunoaste, de a schimba ceva), m-a simtit si in timp relativ scurt am reusit sa imi dau seama de multe lucruri care se petrec cu lumea, societatea, implicit ma afecteaza si pe mine desi uneori tin sa ma retrag de lume. Te invadeaza chiar si in cercul tau, iar daca nu esti destul de puternic te lasi dus de unele ganduri, sentimente, trairi, pe care ti le insusesti poate doar pentru ca "asa sunt toti, asa fac toti". Si ti se pare totul normal.
Motivul tuturor problemelor noastre se rezuma la unul singur: lipsa lui Dumnezeu din viata noastra, din casa noastra, din familia noastra. Suntem prea ocupati pentru Dumnezeu. Avem servici, unii scoala, ajungem obositi acasa unde mai avem si de lucru iar seara ne prinde un film sau emisiunile tv pe care le vedem dormitand. Posibil mai indrugam o rugaciune invatata de la gradinita din memorie, insa fara a fi constienti de ceea ce zicem, de a trai ceea ce ne rugam. Si picam in somn, trezindu-ne ingroziti in urmatoarea dimineata de gandul ca avem de luat tot acest traseu de la inceput. Si cand vine sfarsitul de saptamana, abia asteptam sa stam si noi "sa ne odihnim"(de fapt, sa vegetam) mai mult. Am auzit luna trecuta de la o persoana din interiorul scolii ca odihna se face prin lucru, prin alt lucru. Vrei sa te odihnesti, schimbi activitatea, insa nu e bine sa stai. Acum imi dau seama ca acest lucru e absolut real.
Ar fi bine sa ne gandim la asta, sa incercam sa ne ridicam prin propriile forte, sa fim puternici in dorinte, in gandire, in fapte. Si sa nu uitam de Dumnezeu, pentru ca El ne da toata puterea de care avem nevoie spre a birui.
Va las ca si meditatie urmatoarele:
"Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita; duhul, in adevar, este plin de ravna, dar carnea este neputincioasa."
Motivul tuturor problemelor noastre se rezuma la unul singur: lipsa lui Dumnezeu din viata noastra, din casa noastra, din familia noastra. Suntem prea ocupati pentru Dumnezeu. Avem servici, unii scoala, ajungem obositi acasa unde mai avem si de lucru iar seara ne prinde un film sau emisiunile tv pe care le vedem dormitand. Posibil mai indrugam o rugaciune invatata de la gradinita din memorie, insa fara a fi constienti de ceea ce zicem, de a trai ceea ce ne rugam. Si picam in somn, trezindu-ne ingroziti in urmatoarea dimineata de gandul ca avem de luat tot acest traseu de la inceput. Si cand vine sfarsitul de saptamana, abia asteptam sa stam si noi "sa ne odihnim"(de fapt, sa vegetam) mai mult. Am auzit luna trecuta de la o persoana din interiorul scolii ca odihna se face prin lucru, prin alt lucru. Vrei sa te odihnesti, schimbi activitatea, insa nu e bine sa stai. Acum imi dau seama ca acest lucru e absolut real.
Ar fi bine sa ne gandim la asta, sa incercam sa ne ridicam prin propriile forte, sa fim puternici in dorinte, in gandire, in fapte. Si sa nu uitam de Dumnezeu, pentru ca El ne da toata puterea de care avem nevoie spre a birui.
Va las ca si meditatie urmatoarele:
