Se afișează postările cu eticheta înţelepciune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta înţelepciune. Afișați toate postările

10 februarie 2011

Din înţelepciunea lui Solomon

Zilele trecute am citit o carte dintre cărţile care apar în Biblia folosită de ortodocsi, şi care nu apar în varianta Dumitru Cornilescu, deoarece nici în Tora originală, să spun aşa, nu sunt prezente. Sunt cărţi care se presupun a fi fost scrise în perioada de tăcere a Domnului, dintre Maleahi şi Naşterea Domnului Isus, în care nu a dat Domnul o relevaţie, adică nu apare scris:"Aşa vorbeşte Domnul:..", însă sunt cărţi istorice sau de înţelepciune a oamenilor învăţaţi ai vremii. Mă mir cum de cartea "Înţelepciunea lui Solomon" apare în acea perioadă, deoarece este atribuită Împăratului Solomon, fiul lui David. Însă acest lucru este cel mai neînsemnat dintre toate, importanţă are ceea ce conţine această carte, realmente plină de înţelepciune.
În continuare voi reda capitolul 2 din această carte, care descrie extrem de bine ceea ce necredincioşii, sau, cei din lume, ateii..spun despre copiii lui Dumnezeu, cât de înşelaţi sunt ei, şi ce planuri au..cât şi realitatea care e redată la final.

CAPITOLUL 2
Petrecerea necredinciosilor care nu au nadejde in viata vesnica. Prigonirea celui drept si urmarile raului.

1. Cei care cugeta nedrept si-au zis in sine: “Viata noastra este scurta si trista si omul nu poate scapa de moarte, nici nu cunoaste cine l-ar izbavi de seol.
2. Din intamplare am ajuns sa fim cum suntem si dupa viata aceasta vom fi ca si cum n-am fi fost niciodata; caci fum este suflarea din narile noastre si cugetarea o scanteie care se aprinde din miscarea inimii noastre.
3. Cand se va stinge, trupul nostru se va face cenusa si duhul se va risipi ca aerul cel usor.
4. Numele nostru se va uita cu vremea si nimeni nu-si va aduce aminte de lucrurile noastre si viata noastra va trece ca urma norului si se va risipi ca negura, pe care o alunga razele soarelui si caldura lui o ingreuiaza.
5. Ca umbra de trecatoare este viata noastra si sfarsitul ei este fara inapoiere, ca s-a pecetluit si nimeni nu mai vine inapoi.
6. Veniti deci si sa ne desfatam cu bunatatile cele de acum si de fapturi sa ne folosim cu toata caldura tineretii.
7. Sa avem din belsug vinuri scumpe si miresme si sa nu lasam sa treaca florile de primavara.
8. Sa ne incununam cu flori de trandafir, pana nu se vestejesc.
9. Nimeni dintre noi sa nu lipseasca de la petrecerile noastre, sa lasam pretutindeni semnele veseliei noastre, caci aceasta este partea si menirea noastra.
10. Sa asuprim pe cel sarac si drept, sa nu ne fie mila de vaduva, si de caruntetile batranului incarcat de ani sa nu ne rusinam.
11. Puterea noastra sa fie legea dreptatii noastre, ca ce este slab nu este de nici un folos.
12. Sa vanam pe cel drept, fiindca ne stinghereste si se impotriveste ispravilor noastre si ne scoate vina ca stricam legea si ne invinovateste ca nu umblam cum am fost invatati din copilarie.
13. El se face pe sine ca are cunostinta despre Dumnezeu si se numeste: fiul Domnului.
14. El este pentru noi ca o osanda a gandurilor noastre si ne este greu chiar cand ne uitam la el.
15. Caci viata lui nu seamana cu viata celorlalti si cararile lui sunt schimbate.
16. Inaintea lui suntem socotiti ca necurati si de caile noastre se fereste ca de o spurcaciune; el fericeste sfarsitul celor drepti si se lauda ca are pe Dumnezeu drept tata.
17. Deci sa vedem daca cuvintele lui sunt adevarate si sa cercetam ce i se va intampla iesind din aceasta viata.
18. Caci daca dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu il va apara si-l va scoate din mana potrivnicilor sai.
19. Sa-l incercam cu ocari si cu chinuri, ca sa vedem cat este de rabdator si sa incercam suferinta lui.
20. Sa-l dam unei morti de ocara caci, dupa vorba lui, Dumnezeu va avea grija de el”.
21. Acestea sunt gandurile lor, dar ei se amagesc, viclenia lor i-a orbit.
22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nadejde in rasplata sfinteniei si nu cred ca sufletele curate vor avea. cununa lor.
23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat in lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca.


5 martie 2010

Biblia - sursa înţelepciunii

Înţelepciunea este abilitatea de a interpreta viaţa aşa cum o vede Dumnezeu, este abilitatea de a vedea tabloul întreg pe care îl vede Dumnezeu despre o persoană sau o situaţie şi de a aplica principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Înţelepciune este de a şti ce să faci şi ce să vorbeşti, cum să te comporţi în situaţii limită fără ca după aceea să îţi pară rău, ci să îţi pară bine.
Înţelepciunea este abilitatea:
- de a vedea prin ochii lui Dumnezeu;
- de a auzi prin urechile Lui;
- de a simţi cu inima Lui;
- de a umbla pe urmele Lui;
- de a gândi cu mintea Lui.
De unde vine înţelepciunea? Vine de la Dumnezeu. Este un dar pe care numai El îl poate da. Din cauza aceasta Solomon a trebuit să ceară înţelepciune de la El, în loc să se încreadă în propriile lui puteri şi abilităţi (Prov. 2:6; Ps. 119:104). Este foarte adevărat însă că după câţiva ani Solomon s-a prostit, adică şi-a luat viaţa în propriile-i mâini şi s-a îndepărtat de Dumnezeu, deci a abandonat înţelepciunea de sus. Dar Cuvântul lui Dumnezeu, adică trăirea după principiile Sale, ne deschide calea spre înţelepciune. Biblia a fost scrisă ca tu şi eu să avem înţelepciune, să fim în stare să vedem viaţa aşa cum o vede Domnul. De câte dureri aş fi scăpat eu dacă m-aş fi comportat cu înţelepciune în toate situaţiile din viaţa mea!
Dumnezeu a suflat înţelepciunea Lui divină în această Carte. Între coperţile Bibliei noastre sunt strânse toate bogăţiile necesare pentru a deveni oameni de succes. Găsim în Biblie răspunsul la nevoile financiare, răspunsul la stres şi îngrijorare, învăţăm chiar şi cum să rezolvăm un conflict. De asemenea Biblia ne învaţă cum să avem succes în relaţiile de familie. Biblia conţine soluţii pentru nervi şi depresii nervoase. Cuvântul lui Dumnezeu este o unealtă eficace pentru a ne elibera de imoralitatea din minţile şi vieţile noastre (Ps. 119:9).
Când iei în mână Biblia şi o studiezi, fii convins că ţii în mâna ta Cartea de adevărat succes a omenirii. Dar pentru a pune mâna pe cheia succesului (înţelepciunea de sus) trebuie să stabileşti nişte reguli de care să te ţii cu orice preţ. Trebuie să îţi faci obiceiul de a studia Biblia cu regularitate sfântă (Iosua 1:8). Începe să "consumi" Cuvântul lui Dumnezeu. Meditează asupra Cuvântului în fiecare zi, nu-l citi numai. Îndrăgosteşte-te de Dumnezeu. Ăsta e secretul succesului! Nu încerca să faci pe teologul, ci fii consumator zilnic al Bibliei: hrăneşte-te din Cuvânt. Nu vorbi tu Cuvântului, ci lasă Cuvântul să-ţi vorbească ţie. Nu converti tu Biblia la ceea ce vrei tu, ci lasă ca Biblia să te convertească pe tine prin Duhul Sfânt.
Nu uita niciodată că Biblia este o Carte a succesului. Ea ne vorbeşte despre succesul şi falimentele oamenilor. Este Cartea care în mod literal ne arată calea spre succes. Biblia ne arată cum să fii victorios, nu victimă, cum să câştigi, în loc să pierzi. Biblia ne vorbeşte de mentalitatea de a fi fiu, nu de mentalitatea sclavului.
Biblia îţi spune cum să gândeşti şi ce să gândeşti. Ne arată care sunt factorii care ne influenţează. Biblia ne arată ce trebuie să ştim despre Dumnezeu, despre Isus Cristos şi cum să-L cunoaştem personal. Scriptura te învaţă ce trebuie să ştii despre tine şi despre cei din jurul tău, cum să te comporţi în relaţia cu Dumnezeu, cum să te comporţi cu tine şi cum să te comporţi cu alţii şi cum să te comporţi în toate situaţiile din viaţa ta.

(Daniel Cocar, "Viaţa pozitivă", pg. 150-151)