Se afișează postările cu eticheta relaţii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta relaţii. Afișați toate postările

5 februarie 2010

Să studiem...o poezie!

Deşi nu am darul de a canta, Domnul a investit în mine cu darul recitării, citirii. Îmi plac foarte mult poeziile, şi din multe m-a învâţat Domnul diverse lucruri, ceea ce El a dorit la vremea potrivită. Acum aş dori să postez o poezie a fratelui Traian Dorz, în care se punctează pe rând, în câte-o strofă, câte un lucru important pentru un creştin. Poezia se numeşte Fii credincios.

1. importanţa credinţei

Fii credincios, suflete-al meu,
cum ţi s-a spus, până la moarte,
că-n toate Însuşi Dumnezeu

purta-ţi va grija-n orice parte.

2. importanţa relaţiilor/socializării

Mergi până poţi, cu drag, la toţi
ori pot, ori nu pot să te cheme -
şi-atunci când nici tu n-ai să poţi
te vor căuta ei! - nu te teme.


3. importanţa dărniciei

Dă, până ai, din vremea ta
sau pâinea ta, cu bucurie
şi-atunci când tu nu vei avea
o mie au să-ţi dea şi ţie.

4. importanţa studierii/trăirii Cuvântului lui Dumnezeu(a Bibliei)

Strângi cât mai mult Cuvântul Sfânt
cu grijă-n inimă şi-n minte
căci vor veni iar vremuri când
să fie-o secetă fierbinte.

5. importanţa postului/înfrânării/cumpătării

Învaţă să te înfrânezi -
cât încă ai, fii cu răbdare
şi-atunci când ai să-nfometezi,
n-ai să-ţi vinzi cerul pe-o mâncare.

6. importanţa suferinţei(în suferinţă Dumnezeu doreşte să ne înveţe ceva; să nu căutăm o viaţă în plăceri, aşa cum le percepe lumea, aşa ceva nu se cade şi nu se poate la un copil de Dumnezeu!)

Învaţă, suflete al meu,
în chinuri a-ţi găsi plăcere
căci mai de preţ e Dumnezeu
ca tot ce pentru El s-ar cere!



27 septembrie 2009

Valoarea femeii

Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie:

- Ce tip de barbat cauti?

Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:

- Vrei sa stii intr-adevar?


El raspuse: Da!


Atunci incepu sa zica:


Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…


Imi pun intrebarea:

- Ce poti tu sa aduci in viata mea?
Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.


Ea, stiind ce gandeste el, spuse:

- Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.


El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.


Ea zise:
- Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleg prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.


El ii zise:

- Ceri mult.



Ea raspunse:

- Valorez mult.