Se afișează postările cu eticheta Biblia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biblia. Afișați toate postările

10 februarie 2011

Din înţelepciunea lui Solomon

Zilele trecute am citit o carte dintre cărţile care apar în Biblia folosită de ortodocsi, şi care nu apar în varianta Dumitru Cornilescu, deoarece nici în Tora originală, să spun aşa, nu sunt prezente. Sunt cărţi care se presupun a fi fost scrise în perioada de tăcere a Domnului, dintre Maleahi şi Naşterea Domnului Isus, în care nu a dat Domnul o relevaţie, adică nu apare scris:"Aşa vorbeşte Domnul:..", însă sunt cărţi istorice sau de înţelepciune a oamenilor învăţaţi ai vremii. Mă mir cum de cartea "Înţelepciunea lui Solomon" apare în acea perioadă, deoarece este atribuită Împăratului Solomon, fiul lui David. Însă acest lucru este cel mai neînsemnat dintre toate, importanţă are ceea ce conţine această carte, realmente plină de înţelepciune.
În continuare voi reda capitolul 2 din această carte, care descrie extrem de bine ceea ce necredincioşii, sau, cei din lume, ateii..spun despre copiii lui Dumnezeu, cât de înşelaţi sunt ei, şi ce planuri au..cât şi realitatea care e redată la final.

CAPITOLUL 2
Petrecerea necredinciosilor care nu au nadejde in viata vesnica. Prigonirea celui drept si urmarile raului.

1. Cei care cugeta nedrept si-au zis in sine: “Viata noastra este scurta si trista si omul nu poate scapa de moarte, nici nu cunoaste cine l-ar izbavi de seol.
2. Din intamplare am ajuns sa fim cum suntem si dupa viata aceasta vom fi ca si cum n-am fi fost niciodata; caci fum este suflarea din narile noastre si cugetarea o scanteie care se aprinde din miscarea inimii noastre.
3. Cand se va stinge, trupul nostru se va face cenusa si duhul se va risipi ca aerul cel usor.
4. Numele nostru se va uita cu vremea si nimeni nu-si va aduce aminte de lucrurile noastre si viata noastra va trece ca urma norului si se va risipi ca negura, pe care o alunga razele soarelui si caldura lui o ingreuiaza.
5. Ca umbra de trecatoare este viata noastra si sfarsitul ei este fara inapoiere, ca s-a pecetluit si nimeni nu mai vine inapoi.
6. Veniti deci si sa ne desfatam cu bunatatile cele de acum si de fapturi sa ne folosim cu toata caldura tineretii.
7. Sa avem din belsug vinuri scumpe si miresme si sa nu lasam sa treaca florile de primavara.
8. Sa ne incununam cu flori de trandafir, pana nu se vestejesc.
9. Nimeni dintre noi sa nu lipseasca de la petrecerile noastre, sa lasam pretutindeni semnele veseliei noastre, caci aceasta este partea si menirea noastra.
10. Sa asuprim pe cel sarac si drept, sa nu ne fie mila de vaduva, si de caruntetile batranului incarcat de ani sa nu ne rusinam.
11. Puterea noastra sa fie legea dreptatii noastre, ca ce este slab nu este de nici un folos.
12. Sa vanam pe cel drept, fiindca ne stinghereste si se impotriveste ispravilor noastre si ne scoate vina ca stricam legea si ne invinovateste ca nu umblam cum am fost invatati din copilarie.
13. El se face pe sine ca are cunostinta despre Dumnezeu si se numeste: fiul Domnului.
14. El este pentru noi ca o osanda a gandurilor noastre si ne este greu chiar cand ne uitam la el.
15. Caci viata lui nu seamana cu viata celorlalti si cararile lui sunt schimbate.
16. Inaintea lui suntem socotiti ca necurati si de caile noastre se fereste ca de o spurcaciune; el fericeste sfarsitul celor drepti si se lauda ca are pe Dumnezeu drept tata.
17. Deci sa vedem daca cuvintele lui sunt adevarate si sa cercetam ce i se va intampla iesind din aceasta viata.
18. Caci daca dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu il va apara si-l va scoate din mana potrivnicilor sai.
19. Sa-l incercam cu ocari si cu chinuri, ca sa vedem cat este de rabdator si sa incercam suferinta lui.
20. Sa-l dam unei morti de ocara caci, dupa vorba lui, Dumnezeu va avea grija de el”.
21. Acestea sunt gandurile lor, dar ei se amagesc, viclenia lor i-a orbit.
22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nadejde in rasplata sfinteniei si nu cred ca sufletele curate vor avea. cununa lor.
23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat in lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca.


6 martie 2010

Opt căi pentru a intra în binecuvântare

1. Calea iubirii

Îndrăgosteşte-te de Dumnezeu. De aici vor pleca toate binecuvântările, tot succesul de care ai nevoie. Richard Wurmbrand spune un lucru vital: "Nimeni nu-L iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu dacă iubeşte lucrurile interzise de El". Sfântul Augustin spune: "Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei!" Aceasta este esenţa succesului în viaţa spirituală şi în viaţa materială. Dacă nu-L iubeşti pe Dumnezeu creştinismul, pocăinţa şi supunerea faţă de El îţi vor fi o povară. Nu uita, porunca cea mai mare este tot iubirea. Avraam şi-a jertfit fiul nu de frică, ci din dragoste. Aici este toată diferenţa.
Isus Cristos a murit pentru noi şi ne-a mântuit din dragoste. Noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi. Dacă intri pe această poartă, toate celelalte ţi se vor deschide singure. Marea nevoie, nevoia fundamentală şi vitală a lumii, este reîndrăgostirea de Dumnezeu. Când te îndrăgosteşti începi să funcţionezi armonios cu tine însuţi şi cu universul.

2. Calea supunerii

Supunerea care nu este grea este tocmai supunerea din dragoste. Deuteronom 28:1 spune: "Dacă vei asculta de glasul Dumnezeului tău..." şi înseamnă să faci ceea ce Domnul îţi spune să faci. Înseamnă să trăieşti la nivelul cunoştinţei pe care El ţi-o dă, prin Scripturi. Avraam este numit prietenul lui Dumnezeu tocmai pentru că i s-a supus lui Dumnezeu.
Domnul i-a spus lui Avraam: "Vreau să te muţi din casa ta confortabilă, într-un cort, într-o altă ţară" şi Avraam s-a supus lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu îţi spune şi ţie ceva supune-te, nu negocia!
Dar acum se naşte întrebarea: "Cum pot şti voia lui Dumnezeu? Cum pot fi sigur că Dumnezeu îmi vorbeşte, nu altcineva?"
Este imposibil să descrii vocea lui Dumnezeu. Aş putea să îţi spun câteva principii, dar când ajungem la a cunoaşte voia lui Dumnezeu tu trebuie să te apropii de El, să fii intim cu Domnul.
Niciodată nu cred că trebuie să te întrebi: "Mă întreb dacă femeia aceea e mama mea". Îi cunosc vocea dintr-o mie. Dacă petreci timp în prezenţa lui Dumnezeu, dacă Îi citeşti Cuvântul, atunci Îi vei cunoaşte şi voia. Dumnezeu niciodată nu va contrazice Cuvântul Său scris, Biblia.
Când Dumnezeu îţi vorbeşte prin Biblie sau altfel, supune-te. S-ar putea să îţi pară că faci un pas înapoi. Ar putea să îţi ceară să faci ceva ce firea ta nu doreşte să facă. Dar dacă spui: "Tată, o să fac ceea ce îmi ceri", dacă treci prin poarta supunerii, tot cerul ţi se va deschide. Dumnezeu stă lângă fereastra cerului pentru a turna peste tine belşug de binecuvântări dacă I te supui (Maleahi 3:10). "Dacă veţi rămâne în Mine, şi cuvintele Mele vor rămâne în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da" (Ioan 15:7). Aceasta este puterea ascultării.

3. Calea cunoaşterii

Dumnezeu spune: "Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă" (Osea 4:6). Ceea ce nu cunoaştem ne poate distruge. Dumnezeu vrea să cunoaştem: informaţia este treaba lui Dumnezeu. Tot cerul este implicat în distribuirea informaţiilor. Îngerii aduc informaţii. Biblia este un manual de informare pentru că ne informează despre Dumnezeu, despre puterea, dragostea, natura Lui: ne informează despre Satan, îngeri şi viaţă veşnică. Cineva spunea că informaţia este putere. Avea dreptate. Depinde însă ce faci cu informaţia primită.
Dragul meu, tu ai dreptul legal la binecuvântare. Eşti copilul Dumnezeului adevărat, eşti un moştenitor împreună cu Isus: Isus este Fratele tău mai mare şi Cel mai tare. Trebuie să ştii că ai un Mare Preot care mijloceşte la Tronul lui Dumnezeu pentru tine. Dar nu poţi să beneficiezi de harul şi binecuvântările lui Dumnezeu dacă nu cunoşti ce a făcut şi ce a pregătit El pentru tine. Trebuie să cunoşti ce îţi aparţine ţie; trebuie să deschizi şi pe urmă să intri pe uşa cunoştinţei.
Aţi auzit de "Universitatea Bolii?" Mulţi creştini şi necreştini au acceptat boala ca şi învăţător. Însă trebuie să cunoşti ce spune Biblia despre boală; pe urmă crede ceea ce spune Dumnezeu despre boală. Roagă-te: "Doamne, Cuvântul Tău spune că prin rănile Tale suntem tămăduiţi" (Isaia 53:5). Crede acest cuvânt, aplică-l la tine personal, însuşeşte-ţi-l. Pretinde realitatea acestui adevăr în viaţa ta. Domnul îl spune. Stai pe acest Cuvânt. Poţi să îţi consumi energia explicându-ţi boala, sau poţi să o foloseşti căutând minuni în Cuvântul lui Dumnezeu.
Roagă-te, nu te lăsa. Pavel s-a rugat. Roagă-te şi tu, crede, nu te lăsa. Dumnezeu îţi va răspunde. În final, poate exista o mică, mică posibilitate să nu te vindeci, dar trebuie să ştii clar că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu îţi va răspunde. Nu te lăsa până nu îţi răspunde clar. Mulţi oameni/credincioşi nu ştiu ce a făcut Domnul pentru ei şi de aceea nu au aceste binecuvântări.

4. Calea vizualizării

Vizualizează binecuvântările. Dacă nu vei vedea binecuvântarea în mintea ta, nu o vei vedea nici în timp. Mintea este forţa care activează totul în viaţa ta. Reînnoirea minţii este secretul transformării (Rom. 12:1-2). Mintea ta este o forţă uriaşă.
Femeia cu scurgerea de sânge şi-a zis în mintea ei: "Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui mă voi tămădui" (Marcu 5:18). Femeia aceasta a crezut şi de aceea a vizualizat. Minunea întâi s-a petrecut în mintea ei, înainte ca să se petreacă în trupul ei. Vizualizează victoria, vindecarea, reabilitarea. Unii dintre noi niciodată nu ne-am văzut (vizualizat) aşa cum ne vede Dumnezeu. Vizualizează-te acolo unde te vrea Dumnezeu şi pe urmă acţionează ca şi cum eşti acolo.
Domnul Isus şi-a vizualizat victoria: "...care pentru bucuria care-I era pusă înainte a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea" (Evrei 12:2). Domnul a îndurat suferinţele din cauza bucuriei care era înaintea Lui; mintea Lui vedea deja victoria. Când Domnul urca Calvarul, El nu se uita atât de mult la Cruce; El se uita dincolo de Cruce, la Înviere.
Dacă vrei să ai victoria într-o anume situaţie sau stare, centrează-ţi mintea pe victorie până când ştii că îţi aparţine. Există vreun obicei rău pe care vrei să-l biruieşti? Nu te concentra pe obicei; CONCENTREAZĂ-TE PE VICTORIE. Asta se numeşte legea înlocuirii. Înseamnă să înlocuieşti răul cu binele. Nu putem intra într-o clădire şi sugera întunericului: "N-ai vrea să părăseşti clădirea?" Nu, ci trebuie să aducem cu noi lumina; intrarea luminii obligă întunericul să dispară.
Unii oameni îşi petrec toată viaţa spunând: "Oh, aş vrea să nu mai am gânduri murdare". Dar ascultă, gândurile murdare şi rele nu vor înceta, îndoielile nu vor înceta, până când nu vei începe să gândeşti credinţă şi să te vezi victorios. Tabloul credinţei îl alungă pe Satan. Oricare ar fi nevoia ta, vizualizeaz-o că deja o ai. De ce credeţi că Mântuitorul a spus că atunci când ne rugăm să credem că deja am şi primit lucrul cerut? Gândurile rele pot fi date la o parte, pot dispărea numai înlocuindu-le cu gânduri bune. Doar dacă nu este voia lui Dumnezeu nu vei primi lucrul cerut. Deci relaxează-te! Dumnezeu ştie ce e mai bine pentru tine.

5. Calea iertării

Iertare înseamnă că transferi dreptul de-a judeca şi de-a penaliza Altuia. Înseamnă că renunţi la poziţia ta de a te răzbuna şi o laşi pe seama lui Dumnezeu. Iertarea nu curge în tine până când nu curge din tine. Tu poţi cere iertare, Îl poţi implora pe Dumnezeu să te ierte, poţi să-i dai "două zeciuieli", dar nimic nu se va petrece până când nu ierţi şi uiţi, adică până când îi permiţi numai lui Dumnezeu să-l pedepsească sau să se ocupe de cel ce ţi-a pricinuit răul.
Vei putea spune: "Dar vreau să-l învăţ o lecţie". E posibil să vrei aşa, dar e total greşit. Numai Dumnezeu este Cel ce hotărăşte pedeapsa; El e Judecătorul. Tu trebuie să îţi retragi judecata, trebuie doar să hotărăşti să-L laşi pe Domnul să facă El programul de restaurare, disciplinare şi iertare.
Mai mult, pericolul în care te afli atunci când cineva ţi-a greţit şi nu vrei să-l ierţi şi să uiţi este că dacă nu ierţi nici tu nu vei fi iertat, Dacă nu ierţi nu te mai poţi ruga "Tatăl nostru", sau dacă te rogi minţi: ba mai mult, dacă te rogi neiertând, nu faci altceva decât te osândeşti singur. Mai citeţte încă o dată rugăciunea "Tatăl nostru" să vezi dacă am dreptate...
Nu există intrare în cer până când nu treci prin poarta iertării şi a uitării, a uita însemnând să nu mai aminteşti greşeala. Nu poţi avea binecuvântare, iertare, răsplată, până când nu ierţi, nu uiţi şi nu iubeşti chiar pe duşmanul tău.
Tu trebuie să-l ierţi pe cel ce ţi-a greşit nu atât de mult pentru el, ci în mod deosebit şi pentru tine, pentru a-ţi face tocmai ţie bine. De dragul lui Dumnezeu şi al tău, trebuie să-l ierţi pe cel ce ţi-a greşit. Altfel marele rău ţi-l faci tot ţie, nu atât de mult lui. Dacă nu ierţi, va fi rău de tine şi pe pământ, te vei chinui cu resentimentele ce i le porţi, mai ales când te gândeşti la el şi când îl vezi; şi pe urmă va fi rău de tine şi pentru cer: nu vei ajunge acolo. Domnul Isus a zis: "Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre" (Mat. 6:15). Ai grijă, poarta iertării este obligatorie dacă vrei binecuvântarea lui Dumnezeu.

6. Calea perseverenţei

Perseverenţă sau persistenţă înseamnă că în ciuda obstacolelor, ispitelor, tu mergi înainte pentru a intra în binecuvântare. Uneori binecuvântarea pare să fie la mii de kilometri distanţă. Prietenii, poate nici chiar familia, nu îţi vor înţelege visurile şi scopurile nobile.
Reţine: fiecare bărbat sau femeie care a reuşit ceva în viaţă au fost perseverenţi. Ei au hotărât să pună mâna pe ceea ce cred ei că e voia lui Dumnezeu pentru ei. Se spune despre Winston Churchill că a fost invitat la o facultate în Londra să ţină o prelegere. Când Churchill a intrat, cei 2000 de studenţi prezenţi în amfiteatru şi-au scos carnetele de notiţe. Bătrânul diplomat şi politician a zis: "Niciodată să nu renunţaţi, niciodată să nu renunţaţi. La revedere" şi a părăsit amfiteatrul. Tu ai luat notiţe?
Puterea aparţine celor perseverenţi. Timp de zece zile ucenicii au aşteptat în camera de sus. Vă puteţi imagina în prima zi, a doua, a treia, a patra, a cincea, a şasea, a şaptea, să nu se petreacă nimic? Şi mai ales că cifra şapte pentru evrei era sfântă. Însă nu s-au descurajat, au persistat şi în a zecea zi camera s-a umplut de prezenţa Duhului lui Dumnezeu. Au îndrăznit să se supună Cuvântului lui Isus, perseverând, stăruind.
Campionii sunt cei ce fac un extraefort. Perseverează, nu abandona, încă puţin şi Domnul îţi va da victoria. Nu te lăsa intimidat şi descurajat de îndoieli, de ceea ce spun oamenii, firea şi Satan. Perseverează, crezându-L pe Dumnezeu şi promisiunile Cuvântului Său!
Petru, după căderea sa, a perseverat. A rămas lângă Domnul. A trecut peste toate prejudecăţile lui, ale ucenicilor şi ale oamenilor şi a îndrăznit să predice din nou Evanghelia lui Isus Cristos. Când Isus te iartă, persistă şi El te va binecuvânta şi te va folosi din nou.

7. Calea semănării

Nu poţi avea binecuvântări până nu înveţi să semeni binecuvântare. "Dimpotrivă binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea" (1 Petru 3:9). Dacă vrei binecuvântare, trebuie să semeni binecuvântare. Efeseni 6:8 afirmă: "căci fiecare... va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut". Traducerea engleză este parcă mai clară şi mai specifică când spune: "Orice bine fac pentru altul, Dumnezeu îl va face pentru mine". Trebuie să învăţăm să-i binecuvântăm pe alţii dacă vrem ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi.
Dacă vreau ca ceva bun să se petreacă în viaţa mea trebuie să fac ca ceva bun să se petreacă pentru fratele şi pentru sora mea, pentru semenul meu. Trebuie întâi să fac pentru altul ceea ce doresc ca Dumnezeu să facă în viaţa mea.
Domnul Isus nu a spus că dacă îţi vei trata bine fratele şi sora ei te voi iubi. El a spus că dacă vei face bine altora Dumnezeu îţi va face ţie bine. Ce semeni vei secera (Gal. 6:7). Dacă vrei vindecare, începe să te rogi şi pentru alţii să fie vindecaţi. Dacă vrei binecuvântare începe să te concentrezi ca şi alţii să primească binecuvântarea. Isus s-a concentrat pe nevoile altora (Fapte 10:38).
Nu uita, contribuţia ta pentru alţii determină contribuţia lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci pentru alţii, Domnul va face pentru tine.

8. Calea slăvirii

Iuda, care înseamnă laudă/slăvire, era primul trib care se ducea la luptă. Slăvirea este sunetul care îmbolnăveşte iadul, îi paralizează pe demoni şi pe domnul lor. Satan a fost cândva liderul cântărilor în cer, dar Dumnezeu l-a alungat. Dumnezeu locuieşte în mijlocul laudelor (Ps. 22:3).
Slăvirea lui Dumnezeu este un act al voinţei. Slăvirea nu este ceva ce trebuie să simţi pentru a fi reală. Nu este meditaţie; este ceva ce e auzit. Slăvirea lui Dumnezeu nu este numai în gând, ci este sunet şi opinie articulată. Este recunoaşterea faptului că Isus e Domn al tuturor lucrurilor; e recunoaşterea faptului că marele Iehova este încă pe tronul universului.
Când începem să-L lăudăm pe Dumnezeu se petrece ceva. Nu contează cum te simţi; dacă începi să-I spui: "Doamne, Te iubesc", ceva se rupe, se dezleagă. Se deschid porţile penitenciarului tău interior. Lauda nu are nimic de-a face cu sentimentele tale. Nu trebuie să spui: "Doamne, ce bine mă simt, acum Te pot lăuda" sau "Ce prost şi nenorocit mă simt şi nu pot să Te laud". Lauda adusă lui Dumnezeu are de-a face numai cu Dumnezeu. În acele momente nu te mai gândeşti la tine. Te gândeşti doar la El. Îl iubeşti doar pe El. Dumnezeu se simte confortabil în mijlocul laudelor noastre. De fapt numai în mijlocul laudelor noastre Domnul alege să locuiască. Lui Dumnezeu Îi place slăvirea şi răspunde la ea. Dar nu numai că Dumnezeu răspunde pozitiv la slăvire; demonii reacţionează la ea.
Suntem născuţi pentru binecuvântarea lui Dumnezeu. Aurul şi argintul sunt ale lui Dumnezeu. Mântuirea şi vindecarea, iertarea şi reabilitarea sunt tot ale Lui. Tot ceea ce Dumnezeu are, tot ceea ce El este, e gata să toarne în noi şi prin noi. Nu uita, strugurii nu sunt pentru cei sfinţi, sunt pentru cei flămânzi. Intră pe porţile amintite şi mănâncă strugurii binecuvântării lui Dumnezeu.

(Daniel Cocar, "Viaţa pozitivă", pg. 176-184)

5 martie 2010

Biblia - sursa înţelepciunii

Înţelepciunea este abilitatea de a interpreta viaţa aşa cum o vede Dumnezeu, este abilitatea de a vedea tabloul întreg pe care îl vede Dumnezeu despre o persoană sau o situaţie şi de a aplica principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Înţelepciune este de a şti ce să faci şi ce să vorbeşti, cum să te comporţi în situaţii limită fără ca după aceea să îţi pară rău, ci să îţi pară bine.
Înţelepciunea este abilitatea:
- de a vedea prin ochii lui Dumnezeu;
- de a auzi prin urechile Lui;
- de a simţi cu inima Lui;
- de a umbla pe urmele Lui;
- de a gândi cu mintea Lui.
De unde vine înţelepciunea? Vine de la Dumnezeu. Este un dar pe care numai El îl poate da. Din cauza aceasta Solomon a trebuit să ceară înţelepciune de la El, în loc să se încreadă în propriile lui puteri şi abilităţi (Prov. 2:6; Ps. 119:104). Este foarte adevărat însă că după câţiva ani Solomon s-a prostit, adică şi-a luat viaţa în propriile-i mâini şi s-a îndepărtat de Dumnezeu, deci a abandonat înţelepciunea de sus. Dar Cuvântul lui Dumnezeu, adică trăirea după principiile Sale, ne deschide calea spre înţelepciune. Biblia a fost scrisă ca tu şi eu să avem înţelepciune, să fim în stare să vedem viaţa aşa cum o vede Domnul. De câte dureri aş fi scăpat eu dacă m-aş fi comportat cu înţelepciune în toate situaţiile din viaţa mea!
Dumnezeu a suflat înţelepciunea Lui divină în această Carte. Între coperţile Bibliei noastre sunt strânse toate bogăţiile necesare pentru a deveni oameni de succes. Găsim în Biblie răspunsul la nevoile financiare, răspunsul la stres şi îngrijorare, învăţăm chiar şi cum să rezolvăm un conflict. De asemenea Biblia ne învaţă cum să avem succes în relaţiile de familie. Biblia conţine soluţii pentru nervi şi depresii nervoase. Cuvântul lui Dumnezeu este o unealtă eficace pentru a ne elibera de imoralitatea din minţile şi vieţile noastre (Ps. 119:9).
Când iei în mână Biblia şi o studiezi, fii convins că ţii în mâna ta Cartea de adevărat succes a omenirii. Dar pentru a pune mâna pe cheia succesului (înţelepciunea de sus) trebuie să stabileşti nişte reguli de care să te ţii cu orice preţ. Trebuie să îţi faci obiceiul de a studia Biblia cu regularitate sfântă (Iosua 1:8). Începe să "consumi" Cuvântul lui Dumnezeu. Meditează asupra Cuvântului în fiecare zi, nu-l citi numai. Îndrăgosteşte-te de Dumnezeu. Ăsta e secretul succesului! Nu încerca să faci pe teologul, ci fii consumator zilnic al Bibliei: hrăneşte-te din Cuvânt. Nu vorbi tu Cuvântului, ci lasă Cuvântul să-ţi vorbească ţie. Nu converti tu Biblia la ceea ce vrei tu, ci lasă ca Biblia să te convertească pe tine prin Duhul Sfânt.
Nu uita niciodată că Biblia este o Carte a succesului. Ea ne vorbeşte despre succesul şi falimentele oamenilor. Este Cartea care în mod literal ne arată calea spre succes. Biblia ne arată cum să fii victorios, nu victimă, cum să câştigi, în loc să pierzi. Biblia ne vorbeşte de mentalitatea de a fi fiu, nu de mentalitatea sclavului.
Biblia îţi spune cum să gândeşti şi ce să gândeşti. Ne arată care sunt factorii care ne influenţează. Biblia ne arată ce trebuie să ştim despre Dumnezeu, despre Isus Cristos şi cum să-L cunoaştem personal. Scriptura te învaţă ce trebuie să ştii despre tine şi despre cei din jurul tău, cum să te comporţi în relaţia cu Dumnezeu, cum să te comporţi cu tine şi cum să te comporţi cu alţii şi cum să te comporţi în toate situaţiile din viaţa ta.

(Daniel Cocar, "Viaţa pozitivă", pg. 150-151)

5 februarie 2010

Să studiem...o poezie!

Deşi nu am darul de a canta, Domnul a investit în mine cu darul recitării, citirii. Îmi plac foarte mult poeziile, şi din multe m-a învâţat Domnul diverse lucruri, ceea ce El a dorit la vremea potrivită. Acum aş dori să postez o poezie a fratelui Traian Dorz, în care se punctează pe rând, în câte-o strofă, câte un lucru important pentru un creştin. Poezia se numeşte Fii credincios.

1. importanţa credinţei

Fii credincios, suflete-al meu,
cum ţi s-a spus, până la moarte,
că-n toate Însuşi Dumnezeu

purta-ţi va grija-n orice parte.

2. importanţa relaţiilor/socializării

Mergi până poţi, cu drag, la toţi
ori pot, ori nu pot să te cheme -
şi-atunci când nici tu n-ai să poţi
te vor căuta ei! - nu te teme.


3. importanţa dărniciei

Dă, până ai, din vremea ta
sau pâinea ta, cu bucurie
şi-atunci când tu nu vei avea
o mie au să-ţi dea şi ţie.

4. importanţa studierii/trăirii Cuvântului lui Dumnezeu(a Bibliei)

Strângi cât mai mult Cuvântul Sfânt
cu grijă-n inimă şi-n minte
căci vor veni iar vremuri când
să fie-o secetă fierbinte.

5. importanţa postului/înfrânării/cumpătării

Învaţă să te înfrânezi -
cât încă ai, fii cu răbdare
şi-atunci când ai să-nfometezi,
n-ai să-ţi vinzi cerul pe-o mâncare.

6. importanţa suferinţei(în suferinţă Dumnezeu doreşte să ne înveţe ceva; să nu căutăm o viaţă în plăceri, aşa cum le percepe lumea, aşa ceva nu se cade şi nu se poate la un copil de Dumnezeu!)

Învaţă, suflete al meu,
în chinuri a-ţi găsi plăcere
căci mai de preţ e Dumnezeu
ca tot ce pentru El s-ar cere!



30 ianuarie 2010

Importanţa Cuvântului

"Cuvântul lui Dumnezeu este acela care ne creşte credinţa în momente de teama.
Diavolul nu se lasă păcălit de păcatele tale pentru că ştie că Dumnezeu le poate ierta. Depresia ta nu-i aduce bucurie pentru că ştie ca Dumnezeu o poate alunga. Sărăcia ta nu-l impresionează pentru că ştie că Dumnezeu este foarte bogat. Stă însă la pândă când începi să descoperi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că ignoranţa este cea mai eficientă armă pe care o poate folosi împotriva ta când te ajunge necazul."

citat din Viaţa pozitivă de Daniel Cocar, pagina 51