Din înţelepciunea lui Solomon

Zilele trecute am citit o carte dintre cărţile care apar în Biblia folosită de ortodocsi, şi care nu apar în varianta Dumitru Cornilescu, deoarece nici în Tora originală, să spun aşa, nu sunt prezente. Sunt cărţi care se presupun a fi fost scrise în perioada de tăcere a Domnului, dintre Maleahi şi Naşterea Domnului Isus, în care nu a dat Domnul o relevaţie, adică nu apare scris:"Aşa vorbeşte Domnul:..", însă sunt cărţi istorice sau de înţelepciune a oamenilor învăţaţi ai vremii. Mă mir cum de cartea "Înţelepciunea lui Solomon" apare în acea perioadă, deoarece este atribuită Împăratului Solomon, fiul lui David. Însă acest lucru este cel mai neînsemnat dintre toate, importanţă are ceea ce conţine această carte, realmente plină de înţelepciune.
În continuare voi reda capitolul 2 din această carte, care descrie extrem de bine ceea ce necredincioşii, sau, cei din lume, ateii..spun despre copiii lui Dumnezeu, cât de înşelaţi sunt ei, şi ce planuri au..cât şi realitatea care e redată la final.

CAPITOLUL 2
Petrecerea necredinciosilor care nu au nadejde in viata vesnica. Prigonirea celui drept si urmarile raului.

1. Cei care cugeta nedrept si-au zis in sine: “Viata noastra este scurta si trista si omul nu poate scapa de moarte, nici nu cunoaste cine l-ar izbavi de seol.
2. Din intamplare am ajuns sa fim cum suntem si dupa viata aceasta vom fi ca si cum n-am fi fost niciodata; caci fum este suflarea din narile noastre si cugetarea o scanteie care se aprinde din miscarea inimii noastre.
3. Cand se va stinge, trupul nostru se va face cenusa si duhul se va risipi ca aerul cel usor.
4. Numele nostru se va uita cu vremea si nimeni nu-si va aduce aminte de lucrurile noastre si viata noastra va trece ca urma norului si se va risipi ca negura, pe care o alunga razele soarelui si caldura lui o ingreuiaza.
5. Ca umbra de trecatoare este viata noastra si sfarsitul ei este fara inapoiere, ca s-a pecetluit si nimeni nu mai vine inapoi.
6. Veniti deci si sa ne desfatam cu bunatatile cele de acum si de fapturi sa ne folosim cu toata caldura tineretii.
7. Sa avem din belsug vinuri scumpe si miresme si sa nu lasam sa treaca florile de primavara.
8. Sa ne incununam cu flori de trandafir, pana nu se vestejesc.
9. Nimeni dintre noi sa nu lipseasca de la petrecerile noastre, sa lasam pretutindeni semnele veseliei noastre, caci aceasta este partea si menirea noastra.
10. Sa asuprim pe cel sarac si drept, sa nu ne fie mila de vaduva, si de caruntetile batranului incarcat de ani sa nu ne rusinam.
11. Puterea noastra sa fie legea dreptatii noastre, ca ce este slab nu este de nici un folos.
12. Sa vanam pe cel drept, fiindca ne stinghereste si se impotriveste ispravilor noastre si ne scoate vina ca stricam legea si ne invinovateste ca nu umblam cum am fost invatati din copilarie.
13. El se face pe sine ca are cunostinta despre Dumnezeu si se numeste: fiul Domnului.
14. El este pentru noi ca o osanda a gandurilor noastre si ne este greu chiar cand ne uitam la el.
15. Caci viata lui nu seamana cu viata celorlalti si cararile lui sunt schimbate.
16. Inaintea lui suntem socotiti ca necurati si de caile noastre se fereste ca de o spurcaciune; el fericeste sfarsitul celor drepti si se lauda ca are pe Dumnezeu drept tata.
17. Deci sa vedem daca cuvintele lui sunt adevarate si sa cercetam ce i se va intampla iesind din aceasta viata.
18. Caci daca dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu il va apara si-l va scoate din mana potrivnicilor sai.
19. Sa-l incercam cu ocari si cu chinuri, ca sa vedem cat este de rabdator si sa incercam suferinta lui.
20. Sa-l dam unei morti de ocara caci, dupa vorba lui, Dumnezeu va avea grija de el”.
21. Acestea sunt gandurile lor, dar ei se amagesc, viclenia lor i-a orbit.
22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nadejde in rasplata sfinteniei si nu cred ca sufletele curate vor avea. cununa lor.
23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat in lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca.

Sadhu Sundar Singh

În ultimele zile am citit o carte despre Sadhu Sundar Singh, unde am găsit o serie de valori pe care acest om le-a experimentat şi le-a lăsat apoi ca sfaturi celor de după El. Găsindu-l pe Dumnezeu din tinereţe, după lungi căutări în hinduism, are un moment în care era gata să îşi ia viaţa pentru a găsi pacea. Însă, în ultimul moment, îi cere lui Dumnezeu un semn dacă există, şi îl primeşte. De atunci se dedică în slujba Lui, ca 'sadhu', umblând în întreaga lume în roba galbenă specifică. A fost un om dedicat, om al rugăciunii, un om de mare preţ, lucru dovedit şi prin smerenia lui si faptul ca niciodată nu s-ar fi scos pe el în faţă, doar pe Dumnezeu.
În continuare doresc să prezint câteva citate pe care le-am ales din această carte, cu scopul de a fi de folos. Mie mi-au fost, nu degeaba am umplut jumătate de caiet cu ele, în condiţiile în care cartea are doar 150 de pagini, fiind un scurt sumar al vieţii lui.

* Nu există decât un singur Dumnezeu, prezent pretutindeni în cer şi pe pământ; ritualurile şi sacrificiile fiind de prisos, idolii trebuie distruşi, adevăratul cult constând în a lăuda şi preamări pe Dumnezeu fără încetare, şi a ne consacra Creatorului nostru trup şi suflet.

* Râurile îşi au izvoare în munţii înalţi, de unde îşi croiesc drumul în câmpie, aducând apa proaspătă şi curată a înălţimilor. Este o imagine a vieţii creştine, care depinde de însuşi Christos, izvorul de apă vie. Atunci când această apă atinge câmpia, ea se desparte în canale şi prin mijloace omeneşti irigă terenurile secetoase, aducând în ea atâta mâl că-i tulbură puritatea. Canalele acestea au utilitatea lor, dar pentru ca să fie constant alimentate, au nevoie de apă pură, care tâşneţte din piscurile înalte.

* Sadhu, mai mult decât orice, se temea de o viaţă absorbită de prea mare activitate, nelăsând timp deloc rugăciunii.

* O viaţă predată Domnului este totdeauna o viaţă consacrată oamenilor.

* Dacă toţi cei ce lucrează la mărirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ ar aparţine lui Christos, de mult lumea întreagă ar fi devenit creştină. În timp ce necreştinii, care caută adevărul, sunt gata să sufere pentru a-l găsi, biserica creştină în cea mai mare parte nu şi-a făcut datoria.

* În timpul traversării oceanului către Austalia, Sadhu mărturisea: "În fiecare dimineaţă primeam veşti proaspete. Într-o zi, s-a produs o bruscă tăcere şi oprire. Am întrebat care să fie cauza şi mi s-a spus că furtuna, adică perturbările atmosferice, împiedică telegrafia fără fir să recepteze mesaje. La fel câteodată, din cauza păcatului, atmosfera spirituală este tulburată şi contactul nostru cu Dumnezeu este întrerupt. Această furtună nu poate să treacă de la sine, singurul care o calmează este Isus. El poate să poruncească vântului şi mării să se domolească. Când totul în interior e calm, atunci îi auzim vocea şi avem bucuria prezenţei Lui în inimă!"

* Apa dulce şi proaspătă care se revarsă continuu în Marea Moartă rămâne moartă pentru că ea opreşte această apă vie, fără să-i dea drumul mai departe. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu bisericile moarte. Faceţi parte şi altora din binecuvântările pe care le-aţi primit. Întrebuinţaţi darurile voastre, învăţătura voastră, serviciul pentru Christos, atunci veţi primi binecuvântări totdeauna mai mari. Fiţi gata să lucraţi pentru Mântuitorul vostru şi să ajutaţi pe aproapele vostru.

* Trebuie foarte multă rugăciune, înainte şi după evanghelizare, dacă într-adevăr se doreşte atragerea unei binefaceri spirituale.

* Cel dintâi mare mesaj al Învierii a fost încredinţat femeii, de către Isus. Când o femeie a primit o revelaţie din partea Domnului, ea are dreptul să o rostească.

* Există, poate, printre voi egoişti care nu se gândesc decât la propria lor salvare şi nu le pasă de mântuirea aproapelui lor. Adevărat este, nu puteţi toţi să mergeţi misionari, însă toţi puteţi să vă rugaţi pentru aceştia şi să daâi ceva din banii vostri. Lumea este o mare familie. Trebuie să ne ajutăm unii pe alţii. Dacă iubiţi pe Isus, aveţi datoria să susţineţi pe slujitorii lui în lucrul lor. Numai cu această condiţie noi merităm să fim numiţi ucenici ai Aceluia care şi-a dat viaţa pentru mântuirea lumii.

* A afirma despre creştinism că n-a izbitit în America şi în Europa este o mare eroare ce nu se bazează pe o cunoasştere reală. Totodată, în călătoriile mele în Occident am găsit oameni atât de ocupaţi cu munca, afacerile, biroul, negoţul lor, că ei nu mai au timp să se roage şi să primească binecuvântările Evangheliei. Unii mi-au mărturisit că viaţa lor a devenit atât de aglomerată şi de complicată, încât se simt obosiţi.

* Eu nu condamn ştiinţa teologică, nici pe toţi teologii, dintre care cei mai mulţi sunt sfinţi. Eu nu mă opun soluţiilor, însă acelea fără viaţă întunecă viziunea spirituală. O teologie fără rugăciune este ca o fântână fără apă. Am învăţat multe lucruri utile în studiile mele, dar cunoaşterea Duhului am primit-o la picioarele Mântuitorului.

* Deschizând Biblia, am găsit bogăţii nemăsurate şi eterne, iar împărţindu-le cu alţii, n-au făcut decât să crească pentru mine şi pentru ei. Fără această carte, eu n-aş fi cunoscut niciodată iubirea cea infinită a lui Dumnezeu descoperită la cruce. Puterea de actracţie a Bibliei nu este simţiţă decât de cei ce o studiază cu sinceritate şi cu rugăciune. Foarte mulţi oameni citesc lucrări despre Biblie, în loc să o citească pe ea însăşi.

* Mulţi oameni declară că minunile sunt poveşti şi refuză să le creadă, pentru că neavând cunoştinţele necesare ei nu înţeleg miracolul. Astfel, in Sudul Indiei, niciodată nu este frig. Vorbind cu locuitorii acestor ţinuturi, eu le-am povestit că am văzut o "punte de apă" deasupra apei. "Imposibil!", mi-au răspuns ei. Atunci le-am explicat că suprafaţa lichida fiind îngheţată, se putea merge cu toată greutatea pe ea şi nu era nimic contra legilor naturii. Locuitorii tărilor cu clima rece înţeleg fenomenul,, însă cei care n-au părăsit niciodată regiunile tropicale, cum vor sesiza lucrurile oare? De asemenea, cei care trăiesc după felul lumii seamănă cu acei oameni care nu s-ar ridicat niciodată pe înălţimile de unde pot fi văzute aceste punţi extraordinare. Numai cei care duc o viaţă de rugaciune pot urca şi pricepe.

* Desigur, nu veţi vedea minuni ducându-vă la teatru. Dacă într-adevăr doriţi să cunoaşteţi minunile puterii lui Dumnezeu în vieţile voastre, consacraţi din timpul vostru pentru rugăciune. Christos nu face nimic în scopul satisfacerii curiozităţii cuiva, ci vrea numai să răspundă sufletului care în fiecare zi se apropie de El şi se supune voii Lui.

* Toate miracolele exterioare, chiar şi izbăvirile cele mai inexplicabile sunt de ordin inferior în comparaţie cu mântuirea unui suflet care prin naşterea din nou a trecut din moarte la viaţă.
Ceea ce depăşeşte priceperea este cum se face că un biet suflet păcătos, murdar, mizerabil, fără odihnă, primeşte iertarea, descătuşarea şi pacea. Aici se află miracolul central al creştinismului. Dacă un om a trăit aceasta, nu se mai miră de nimic. El ştie că totul este cu putinţă la Dumnezeu.

* Cerul nu constă numai într-o promisiune de supremă fericire viitoare, ci şi într-o posesiune prezentă. Cel care crede în Mine, a spus Isus, are viaţă veşnică. Pentru a fi într-o zi cu Isus în lumea de dincolo, trebuie să fi trăit cu El pe pământ.

* Forţa de a depunde mărturie pentru a aduce pe alţii la Christos se capătă în rugăciune, zile şi nopţi.

* Noi avem doi plămâni, care deopotrivă trebuie să funcţioneze. Rugăciunea şi lucrul pentru Domnul nu trebuie să se despartă în viaţa noastră zilnică.

* Dacă Christos ar fi rămas în slava cerurilor, noi am fi fost pierduţi. Dacă suntem egoişti si trăim comod, fără să ne ocupăm de alţii, n-am înţeles exemplul Lui.

* Nimeni să nu gândească vreodată că ceea ce a dat este puţin lucru, oricât de infim ar fi aceasta; ceea ce Christos pretinde este credincioşia noastră în cele mai mici detalii şi cele mai mici servicii.

* Dacă nu întrebuinţăm darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu pentru slava Lui, riscăm să le pierdem pentru totdeauna.

* Pentru foarte mulţi credincioţi pare uşor, din dragoste pentru Christos, să mori ca martir; dar Christos are trebuinţă de martori care zilnic să se ofere ca un sacrificiu spre mântuirea semenilor.

* Suferinţa este drumul care duce la comunicarea cu Dumnezeu. Crucea este întocmai ca nuca: coaja are gust amar, însa miezul e excelent.

* Dumnezeu nu poate să dea binecuvântările Sale cele mari decât în rugăciune.

* Noi descoperim foarte multe lucruri despre Isus în Biblie, însă pentru a învăţa să-l cunoaştem, trebuie să consacrăm timp rugăciunii. Dacă vă retrageţi în singurătate cu Dumnezeu, acolo veţi auzi vocea Aceluia care singur poate să vă ajute. Dacă citiţi din Cuvântul Lui şi vă rugaţi fie numai o jumătate de oră pe zi, El vi se va descoperi, voi Îl veţi întâlni personal şi El vă va da putere, pace, bucurie. Oamenii de rugăciune vorbesc lui Dumnezeu cum vorbeşte un om amicului său.

* În rugăciune sufletul ni se deschide pentru Duhul Sfânt, Dumnezeu trimite atunci în suflet ca un suflu şi el devine un suflet viu. Acela care încetează să mai respire în rugăciune este un mort spiritual.

* Dacă aveţi pe Dumnezeu, bunurile cerului şi pământului vor fi ale voastre. Iată pentru ce nu trebuie să căutaţi bunurile, ci pe Însuşi Împărţitorul lor. Dacă posedaţi Izvorul Vieţii, veţi avea toate lucrurile!

* Rugăciunea ne învaţă să cunoaştem voia Lui.

* Trebuie să ştii să suprimi multe din lucrurile secundare ca să găseşti timp de rugăciune. Se apropie ora când toţi va trebui să murim. Moartea nu va aştepta ca noi să ne terminăm munca. Nu preţuieşte oare mai mult să facem astfel încât de astăzi să intrăm în intimitatea Aceluia care singurul ne va putea ajuta în momentul morţii şi ne va introduce în viaţa veşnică.

* Adeseori, putem face mult mai mult bine prin rugăciune, decât prin cuvânt. O influenţă ascunsă se degajă din mijlocire şi străbate atmosfera spirituală întocmai ca un mesaj de telegrafie fără fir, transmis prin unde invizibile, atinge prin comunicări misterioase conştiinţa acelora pentru care ne rugăm.

* Dacă voim să auzim ceea ce ne spun alţii, trebuie să începem prin a tăcea, şi pentru a-i înţelege, trebuie să le dăm toată atenţia. Pentru a percepe voia şi vocea Tatălui Ceresc trebuie acelaşi lucru, este neapărat să păstrăm tăcere înaintea Lui şi să ne astupăm urechile la vocea lumii. Spiritul şi inima noastră trebuie fixate în El, deoarece El nu se descoperă decât celor care Îl caută cu adevărat.

* După ce ne-am înălţat pe muntele singuratic al rugăciunii, datoria noastră este să ne reîntoarcem între oameni şi să desfăşurăm aici puterea pe care am primit-o, cu scopul să împlinim lucrarea care ne-a fost cerută.

* Omul nu găseşte decât în Dumnezeu împlinirea aspiraţiilor sale cele mai profunde, însă fireşte că el are nevoie şi de simpatia şi prietenia semenilor săi. Dacă această nevoie nu este auzită de semeni, aceluia îi poate răspunde Christos care satură sufletul flămând. Suferind ca şi unul dintre noi, El poate înţelege toate greutăţile şi poate să ajute pe fiii oamenilor în toate supărările lor.

* Durerea, ispitele, suferinţele sunt etape necesare în dezvoltarea vieţii noastre spirituale, şi lucrează spre binele nostru viitor. Trebuie, cu bucurie, să primim orice ni se întâmplă şi să nu îngăduim vreodată să se ivească în inima noastră nici cea mai mică îndoială, căci altfel punem o barieră între noi şi Dumnezeu.

* Foarte mulţi nu descoperă niciodată slăbiciunile şi lipsurile proprii, ci totdeauna sunt în căutarea greşelilor altora. Când ne privim însă într-o oglindă, ochiul distinge defectele sau petele de pe obraz. La fel, cercetându-ne viaţa în lumina Scripturii, învăţăm să ne cunoaştem pe noi înşine. Christos nu se mulţumeşte numai să ne arate păcătoasa noastră stare, ci El se descoperă în toată puterea Lui tămăduitoare. Dacă ne reîntoarcem la Dânsul, El va face să dispară imperfecţiunile noastre şi ne va transforma într-o fiinţă de slavă asemeni Lui, cu scopul ca toată veşnicia noi să avem parte de gloria Lui.

* Adevăraţii creştini nu sunt cei care îl mărturisesc pe Christos, ci sunt cei care Îl posedă pe Christos.

* A te simţi păcătos e un semn de sănătate spirituală. Numai cţnd nu avem conştiinţa păcatului nostru suntem în pericol.

* Numeroşi sunt cei care şi-au pierdut timpul preţios ce le-a fost acordat pentru a sluji lui Dumnezeu. Ei însă mai pot încă să se ridice şi să folosească cum este mai bine zilele ce le-au mai rămas!

* Fiecare zi este un diamant preţios. Cu toate că cele mai mult sunt cheltuite fără rost, cu procurarea plăcerilor şi bunurilor pământeşti şi au fost astfel înghiţite de adâncimile trecutului, să luăm aminte la cele care ne-au rămas, pe care să leutilizăm cât mai bine cu putinţă, cu scopul de a câştiga bogăţiile cele veşnice.

* Consacraţi-vă viaţa cu toate posibilităţile ei, lucrând la mântuirea semenilor voştri, ca să-i smulgeţi din păcat şi moarte.

* Îndeplinindu-se cu un spirit de sacrificiu întreaga datorie către membrii familiei noastre, noi facem voia lui Dumnezeu tot aşa de bine cum am întrebuinţa timpul cu rugăciunea, postul şi studiile. Fără spirit de sacrificiu este imposibil să slujeşti lui Dumnezeu.

* De cele mai multe ori este dificil să deosebim voia lui Dumnezeu, însă prin rugăciune noi învăţăm să o cunoaştem. Astfel, dacă pacea noastră lăuntrică creşte când am luat anumite hotărâri, atunci ştim că suntem în voia Lui!

* Rugăciunea este, în întregime, predarea inimii Fiinţei Supreme. Mai înainte ca omul să înceapă să se roage, Dumnezeu este la lucru.

* Cerul este însuşi Christos în noi. În această viaţă, eu sunt de pe acum în ceruri, pentru că eu sunt în Christos.

* Viaţa creştină are un dublu aspect: în acelaşi timp ea este o viaţă în cer şi o viaţă în lume. Acela care ar vrea să nu trăiască decât în cer, l-ar paşte pericolul să piardă ceea ce posedă. Acela care se dedică în totalitate muncii pentru lume, s-ar expune primejdiei să uite pe Dumnezeu şi ar vedea toate strădaniile sale prea puţine ca să câştige cerul.
Creştinul trebuie să trăiască şi să muncească în lume, dar inima să-i fie alipită de Cer, unde se află locaşul său etern.

* Dragostea lui Dumnezeu este fără margini. Ea e ca un ocean din care fluvii întregi izvorăsc fără încetare. Şi în iubirea sa infinită, Dumnezeu doreste fericirea oamenilor pe care i-a creat. El iubeşte nu numai pe cei buni şi pe cei ce se încred în El, ci şi pe cei răi, care până atunci au refuzat să creadă în harul Lui.


Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost multitudinea de conexiuni pe care le-a realizat între natură, creaţie, viaţa reală şi viaţa spirituală.

Despre iertare adevărată şi formă de iertare falsă

"Ideea că Dumnezeu va ierta un răzvrătit care nu a renunţat la răzvrătirea lui este contrară Scripturii, cât şi bunului simţ. Ce groaznic este să-ţi închipui o biserică plină de oameni care au fost iertaţi, dar care iubesc iubesc încă păcatul şi urăsc căile dreptăţii. Şi cu cât mai groaznic este să-ţi închipui că cerul va fi plin de păcătoşi care nu s-a pocăit, nici nu şi-au schimbat modul de viaţă." A.W.TOZER

"Ieremia" zilelor noastre

În ultimele zile am studiat din cartea Ieremia, şi am observat un lucru. Cadrul în care a fost scrisă cartea se potriveşte timpurilor pe care le trăim. Oamenii, deşi ştiau de Dumnezeu şi aveau mărturii bune despre perioada când El a fost activ printre ei, s-au depărtat de Dumnezeu şi au curvit cu idolii popoarelor din împrejurimile Israelului. Dumnezeu s-a mâniat tare pe ei, şi îi ameninţă cu diferite urgii şi nenorociri...însă, după ce spune tot ce va face şi îşi deslănţuie mânia, mila Lui, izvorâtă din dragoste, iese la suprafaţa: "Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile" (Ieremia 3 v. 22), dar ei tot nu se întorc, ci găsesc plăcere în păcat, fiind cu Dumnezeu pe buze, însă El e departe de inima lor. La prima vedere pare un Dumnezeu nestatornic, care nu ştie ce vrea, o dată ar pedepsi, o dată ar ierta. Şi mulţi oameni se poticnesc în aceste pasaje, zicând: "Cum poate Dumnezeu să verse atâta sânge? Nu are El milă?"...însă eu tocmai mila lui Dumnezeu si dragostea Lui cea mare am observat-o prin aceste pasaje.
Aceste pasaje se potrivesc în zilele pe care le trăim. România e ţară creştină, însă faptele oamenilor nu atestă acest lucru. Nici de popoarele din împrejurimi nu suntem priviţi tare bine. Ne fălim cu Dumnezeu, şi deseori ducem Numele Lui în deşert, când El e departe de inima noastră. Avem o credinţă, însă o credinţă moartă, înălţăm zi de zi rugăciuni către Dumnezeu, însă vorbim în van, cu pereţii, deoarece El nu aude din cauza nelegiuirilor care sunt în viaţa noastră. Rugăciuni înălţate spre El mecanic, bolborosite, ca şi păgânii, atestă o credinţă moartă, o relaţie moartă, neexistentă practic, a fiecaruia în parte cu Dumnezeu. O relaţie personală, vie, în dragoste, cum fiecare ar trebui să avem cu Dumnezeu, nu permite păcatului să intre în viaţa noastră. Aşa cum poporul Israel s-a depărtat de Dumnezeu, după o perioadă în care au avut prezenţa lui Dumnezeu clară în vieţile lor, aşa suntem şi noi departe de El, rămânând în păcat, într-o perioadă în care deşi aparent Dumnezeu tace, El ne dă zilnic semnul din cartea profetului Ieremia. Şi ne cheamă. Îşi dezlănţuie mânia în furtuni, cutremure, ploi, inundaţii, după care îşi aduce aminte că suntem creaţia Lui, şi că El ne doreşte pentru El, şi ne dă un soare minunat în care ne spune, fiecăruia: "Te iubesc! Întoarce-te de la calea ta cea rea la Mine, căci Eu mai am milă!" Iar mila lui Dumnezeu nu aceeaşi cu mila oamenilor, care spune: "o, săracul de tine, în ce stare eşti!", gândind "bine că nu sunt şi eu aşa", nu e mila fariseică, ci e o milă izvorâtă din dragoste, o milă precum şi noi ar trebui să avem unii pentru alţii, dacă respectăm porunca cea mai mare, în care tot Vechiul Testament e cuprins: "Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeu cu toată inima ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi".
Dumnezeu mai aşteaptă, El mai are răbdare şi milă faţă de un popor răzvrătit, popor care Îl cinsteşte doar cu buzele, însă inima lor e departe de El. Până când are răbdare, nu ştiu, ce ştiu e că răbdarea Lui cea mare se poate sfârşi în fiecare clipă, şi apoi va fi plânsul şi scâşnirea dinţilor pentru cei care vor spune:" Doamne, nu ai făcut noi cutare şi cutare lucru în Numele Tău?", iar Domnul le va răspunde:"Niciodată nu v-am cunoscut, plecaţi de la mine toţi cei ce săvârşiţi fărădelegea!"
Vă îndemn ca fiecare să ne cercetăm şi să vedem în ce stare ne aflăm. Zilnic este loc şi necesitate de pocăinţă, şi cât timp Dumnezeu ne ţine cu viaţă pe acest pământ niciodată nu e prea târziu pentru a ne pocăi de nelegiuirile noastre şi viaţa noastră rea, chemându-L pe Hristos să Domnească în vieţile noastre...nu e niciodată prea târziu să ne împăcăm cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, recunoscându-ne vina înaintea Lui. Doar ai grijă ca ultima clipă a vieţii tale să nu fie chiar aceasta! Atunci va fi prea târziu, dacă laşi să treacă şi ultima clipă a vieţii tale pentru a te pocăi, şi mergi de pe acest pământ fără să te împaci cu Dumnezeu, deşi El te-a chemat toată viaţa ta, şi încă te mai cheamă! Dacă auzi chemarea răspunde-i pozitiv şi bucură-te de mântuirea pe care ţi-o dă Domnul în dar.

Botez