De-ai străbate-n lung și-n lat
marea și pământul,
de cu zori până-n serat,
alergând ca vântul;
n-ai să afli niciodat,
porci zidind cetate,
nici pe cel strâmb și-ntinat,
făptuind dreptate.
N-ai să afli lup păstor,
nici pod peste mare,
nici pe cel lingușitor,
sfânt pe-a sa cărare.
Nici fățarnicul trăind
lepădat de sine,
într-o lume ce-i aprind
patimile-i pline.
Nici pe omul cel firesc
pătrunzând în taina
adevărului ceresc
și să-i poarte haina.
N-ai să-l vezi pe cel răpus
de pământ și lume
să-L iubească pe Isus
și Preasfântu-I Nume.
De-ai străbate-n lung și lat,
si pământ și mare,
n-ai să vezi pe cel legat
în sfânta lucrare.
Căci acel înlănțuit
de-a morții robie
niciodată nu-i primit
în lucrarea vie.
Domnul nu-Și dă turma Lui,
cea de veac iubită,
niciodată lupului,
spre a fi păzită.
Și nici haru-I sfințitor,
El nu și-L împarte
șarpelui otrăvitor,
purtător de moarte.
Ci El dă desăvârșit,
Mântuire-aleasă,
celui care-a părăsit,
calea păcătoasă.
Celui ce-a primit deplin,
viață și iertare,
îi dă Harul Lui divin,
pentru-a Sa lucrare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu