Nu Te dor, Isuse..(Traian Dorz)

Nu Te dor, Isuse, mâinile străpunse, Cât trăirea noastră în păcate-ascunse. Nu Te dor asprimea spinilor cununii Cât umblarea noastră-n căile minciunii. Nu Te doare, Doamne, sulița-ascuțită Cât Te doare sfânta casă pângărită. Nu Te dor oricâte rane-a pătimirii, Cât înstrăinarea fiilor iubirii. Nu te doare ura celor răi din lume, Cât a celor care spun de Sfântu-ți Nume. Nici nu plângi de-a lumii hule si ocare, Cât de stricăciunea din a Ta lucrare. Toți se plâng în lume că n-au de-o mulțime, Dar că n-au credință nu se plânge nimeni. Cu ce să trăiască fiecare cată, Dar cu ce să moară, nicio mică ceară. Greu suspini, Isuse, și adânc Te doare Pentru orișicine umblă-n nepăsare. Dar de-acela care de-al Tău Har grăiește Înmiit Te doare că-n păcat trăiește! Amin!

Cateva ganduri

La inceput de an, doresc sa scriu din lucrurile pe care le-am constientizat in aceste zile, dupa lupte...aparent "seculare", adica interminabile...cu niste ganduri.

Biserica, ca institutie, in zilele nostre, e mult compromisa din pricina pacatului des acceptat. Insa Biserica cea reala, trupul lui Christos, Mireasa Sa, ramane in veci neintinata, deoarece El nu ar permite ca aceasta sa se compromita. Ca un mire care-si iubeste aleasa si o doreste curata, pentru el..asa ne doreste si Christos pentru El. Si atunci, inchinarea noastra va putea fi curata, daca nu ne mai uitam la cei din jur, ci cautam noi sa fim un exemplu, in smerenie. Sa fim sfinti, precum El e sfant. Dumnezeu ne-a trimis ca pe niste oi in mijlocul lupilor(Matei 10:16). Asta inseamna ca vor exista si in biserica oameni nenascuti din nou, care traiesc in pacat...e sansa la mantuire pentru ei, deoarece aud Cuvantul, insa sunt si instrumente in mana celui rau. O spun cu mare tristete...insa cauta sa aduca dezbinare si sa fie pricina de poticnire pentru cei alesi.

Interiorul e mai important decat exteriorul...insa exteriorul e consecinta interiorului. Consider ca un duh smerit, ascultator si in permanenta partasie cu Duhul Domnului nu poate sa ghideze trupul intr-o asemanare cu un trup al unei persoane al carei duh e adormit in greseli si pacate, si condus de duhuri necurate. Astfel ca, o persoana care Il are pe Christos ca Domn si Mantuitor personal, trebuie sa se distinga de cei din lume si prin exterior, nu doar prin interior. Cum poate Duhul lui Christos, care traieste in mine, sa ma faca o pricina de pacatuire pentru cei din jur? Sau sa se asemene lumii? Dumnezeu nu se contrazice. ("Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine." Galateni 2:20)

Ispita...de multe ori e puternica, iar diavolul cauta sa ne trezeasca firea in permanenta. Iar daca reuseste sa ne faca sa alegem gresit, a castigat. Pentru ca Duhul se indeparteaza de la noi. Si incet constiinta moare. Trebuie sa fim in permanenta constienti ca.."Cel ce este în noi este mai mare decât cel ce este în lume." (1 Ioan 4:4b).

Roada Duhului trebuie sa fie vizibila de cei din jurul nostru. Si din pacate, deseori lipseste cu desavarsire, fiind inlocuita de faptele firii..din care nu face parte doar curvia, preacurvia, inchinarea la idoli, uciderile, betiile, ci si mania, certurile, invidii, imbuibari, neintelegeri. Carora prea des le lasam loc in viata noastra, iar Domnul zice clar ca nu vin din Duh, ci din fire. Si cred ca unde este roada Duhului(dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, facerea de bine, infranarea poftelor, bunatatea, blandetea, credinciosia), nu este loc de faptele firii.

Dumnezeu ne vrea sfinti, dupa cum El insusi este Sfant. (Levitic 20:26a). Suntem in vremea in care mai putem cauta sfintirea si ne mai putem sfinti, insa la finele veacului acest lucru va fi imposibil, dupa cum ni se relateaza in Apocalipsa 22:11 : "Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!"


Fie ca Domnul sa ne tina pe Calea Sa..de la care cu niciun chip sa nu ne abatem. Suntem niste pelerini in drum spre cetatea cereasca, si acesta trebuie sa fie scopul nostru primordial: sa-L vedem fata-n fata pe Creator, pe Regele, pe Dragul inimilor noastre. Pe Domnul si Mantuitorul, care ne-a iubit, si pe care-L iubim din pricina ca El ne-a iubit intai. Aceasta ne va da si ravna necesara de a lucra pentru El si imparatia Lui pe acest pamant unde suntem calatori, pentru acea Imparatie in care actualmente suntem robi, insa cand vom ajunge acolo vom avea dreptul deplin de fii mostenitori ai Tatalui nostru ceresc!

Slavit sa fie Domnul! In veci, Amin!

Viața izbăvitoare a lui Christos

Există ceva ce face din creștinism mai mult decât o religie, mai mult decât etică și mai mult decât un vis dulceag al unui sentimental idealist. Este faptul că Însuși Christos este conținutul vieții de credință creștină. El este Cel care o face să ticăie. ”Cel care va chemat este credincios și va face lucrul acesta.” (1 Tesaloniceni 5:24). Cel care va chemat este Cel care face ceea ce vă cheamă să faceți. ”Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” (Filipeni 2:13). El Însuși este puterea de împlinire a cererilor Sale.

”Cel care va chemat este credincios și va face lucrul acesta!”.
Cel care te cheamă la o viață dreaptă este Cel care, cu consimțământul tău, trăiește această viață prin tine!
Cel care te cheamă să slujești pentru nevoile umanității este Cel care, cu consimțământul tău, slujește pentru nevoile umanității prin tine!
Cel care te cheamă să te duci în toată lumea și să predici Evanghelia la orice făptură, este Cel care, cu consimțământul tău, merge în toată lumea și predică Evanghelia la orice făptură, prin tine!
Dacă te vei încrede în Christos, acceptând nu doar moartea pe care a suferit-o, ci și viața pe care o trăiește și așteaptă să o trăiască prin tine, următorul pas pe care-l vei face va fi un pas făcut prin puterea și energia lui Dumnezeu. Vei începe să trăiești o viață care este în esență supranaturală, și totuși îmbrăcată în umanitatea obișnuită a trupului tău fizic și experimentată în lucrurile care, în mod inevitabil, alcătuiesc soarta omului care, deși are inima cu Christos în Cer, stă încă ferm cu cele două picioare pe pământ. Vei deveni total dependent de viața lui Christos din tine, și, ca niciodată înainte, vei fi atât de independent, de eliberat de presiunea circumstanțelor, de dezlegat, în sfârșit, de propria neîncredere care făcea din tine un arogant, un lăudăros cu gura mare, și, în momentul următor, victima autocompătimirii - oricum, mereu în robia fricii față de opiniile altor oameni.
Vei fi eliberat de tirania unui dușman înfrânt care trăia înlăuntrul tău. (...)
Vei fi readus la adevărata ta menire de om - aceea de a fi vehiculul uman al vieții divine.

(paragraf din ”Christos în noi: VIAȚA ELIBERATOARE” de Major W. Ian Thomas)

De-ai străbate, de N. Moldoveanu

De-ai străbate-n lung și-n lat
marea și pământul,
de cu zori până-n serat,
alergând ca vântul;
n-ai să afli niciodat,
porci zidind cetate,
nici pe cel strâmb și-ntinat,
făptuind dreptate.

N-ai să afli lup păstor,
nici pod peste mare,
nici pe cel lingușitor,
sfânt pe-a sa cărare.
Nici fățarnicul trăind
lepădat de sine,
într-o lume ce-i aprind
patimile-i pline.

Nici pe omul cel firesc
pătrunzând în taina
adevărului ceresc
și să-i poarte haina.
N-ai să-l vezi pe cel răpus
de pământ și lume
să-L iubească pe Isus
și Preasfântu-I Nume.

De-ai străbate-n lung și lat,
si pământ și mare,
n-ai să vezi pe cel legat
în sfânta lucrare.
Căci acel înlănțuit
de-a morții robie
niciodată nu-i primit
în lucrarea vie.

Domnul nu-Și dă turma Lui,
cea de veac iubită,
niciodată lupului,
spre a fi păzită.
Și nici haru-I sfințitor,
El nu și-L împarte
șarpelui otrăvitor,
purtător de moarte.

Ci El dă desăvârșit,
Mântuire-aleasă,
celui care-a părăsit,
calea păcătoasă.
Celui ce-a primit deplin,
viață și iertare,
îi dă Harul Lui divin,
pentru-a Sa lucrare.

Lumea: teren de joacă sau câmp de luptă?

Zilele acestea am început să citesc în cartea lui A. W. Tozer, "Lumea: teren de joacă sau câmp de luptă?", unde am observat, ca şi în toate celelalte cărţi pe care le-am citit scrise de el, o mulţime de învăţături pentru a trăi 100% pentru Dumnezeu. Încă din primul capitol, m-a marcat un lucru, şi anume diferenţa dintre lumea - teren de joacă, şi lumea - câmp de luptă. Tocmai acest lucru doresc să îl redau în postare.

"Străbunicii noştri credeau că păcatul, diavolul şi iadul constituiau una dintre forţe, iar Dumnezeu, dreptatea şi raiul cealaltă. Prin chiar natura lor, aceste forţe erau mereu în opoziţie, cu o ostilitate profundă şi gravă, de neîmpăcat. Fiinţele omeneşti, credeau înaintaşii noştri, aveau de ales între cele două tabere - nu puteau rămâne în neutralitate. Viaţa sau moartea, raiul sau iadul, iar dacă alegeau să se dea de partea lui Dumnezeu, se puteau aştepta la un război pe faţă cu vrăjmaşii Lui. Lupta avea să fie reală şi mortală şi avea să dureze atât cât ţinea viaţa aici pe pământ. Oamenii aşteptau raiul ca pe o întoarcere de la război, când vor pune sabia jos ca să se bucure în pace de căminul care le-a fosr pregătit.
Predicile şi cântecele aveau în acele zile un aer războinic, sau poate o urmă de dor. Ostaşii creştini erau cu gândul acasă, se gândeau la odihnă şi regăsirea celor dragi, iar glasurile li se înecase în lacrimi în timp ce cântau despre sfârşitul luptei şi victoria câştigată. Dar fie că porneau la atac contra tunurilor vrăjmaşe, fie că visau la sfârşitul războiului şi primirea pe care le-o va face Tatăl acasă, ei nu uitau niciodată în ce fel de lume trăiau - era un câmp de luptă, şi mulţi răniţi şi doborâţi.
Această perspectivă este neîndoielnic scripturală. (...) faptul că uriaşe forţe spirituale sunt prezente în lume este o doctrină biblică solidă. Omenirea, din cauza naturii ei spirituale, este prinsă la mijloc. Puterile răului sunt hotărâte să ne distrugă, însă Christos e prezent ca să ne salveze prin puterea evangheliei. Pentru a obţine izbăvirea trebuie să trecem de partea lui Dumnezeu, prin credinţă şi supunere. Iată pe scurt ce credeau înaintaşii noştri, ceea ce, cred eu, ne învaţă şi Biblia.

Ce diferit stau lucrurile astăzi! Datele problemei sunt aceleaşi, însă interpretarea s-a schimbat complet. Oamenii se gândesc la lume nu ca la un câmp de luptă, ci ca la un teren de joacă. Nu ne aflăm aici pentru a lupta, ci pentru a zburda. Nu suntem într-o ţară străină; suntem acasă. Nu ne pregătim să trăim, ci trăim deja, şi am face bine să ne lepădăm de inhibiţii şi frustrăşi şi să trăim viaţa la maxim. Acesta, cred eu, e un rezumat nepărtinitor al filosofiei religioase a omului modern, mărturisită faţă de milioane de oameni şi îmbrăţişată tacit de multe alte milioane, care o pun în practică fără s-o fi exprimat verbal.
Această atitudine schimbată în privinţa lumii a avut şi are efect asupra creştinilor, chiar şi a creştinilor evanghelici, care mărturisesc credinţa Bibliei. Jonglând în mod curios cu cifrele, ei reuşesc să facă un calcul greşit, pretinzând totuşi că au ajuns la răspunsul corect. Pare de necrezut, dar e adevărat.
Ideea că această lume e un teren de joacă, nu un câmp de luptă, a fost deja acceptată în practică de majoritatea creştinilor fundamentalişti. S-ar putea ca ei să încerce să ocolească răspunsul, dacă li se cere direct să îşi declare punctul de vedere, însă comportamentul îi va da de gol. Ei stau cu faţa în ambele direcţii, se bucură de Christos şi de lume, vestesc oricui, cu veselie, că a-L accepta pe Isus nu le cere să renunţe la distracţie, creştinismul e cel mai plăcut lucru cu putinţă. "Închinarea" care se dezvoltă dintr-o astfel de perspectivă asupra vieţii este la fel de descentrată ca şi perspectiva însăşi - un club de noapte sfinţit, fără şampanie şi beţivi eleganţi."

Din înţelepciunea lui Solomon

Zilele trecute am citit o carte dintre cărţile care apar în Biblia folosită de ortodocsi, şi care nu apar în varianta Dumitru Cornilescu, deoarece nici în Tora originală, să spun aşa, nu sunt prezente. Sunt cărţi care se presupun a fi fost scrise în perioada de tăcere a Domnului, dintre Maleahi şi Naşterea Domnului Isus, în care nu a dat Domnul o relevaţie, adică nu apare scris:"Aşa vorbeşte Domnul:..", însă sunt cărţi istorice sau de înţelepciune a oamenilor învăţaţi ai vremii. Mă mir cum de cartea "Înţelepciunea lui Solomon" apare în acea perioadă, deoarece este atribuită Împăratului Solomon, fiul lui David. Însă acest lucru este cel mai neînsemnat dintre toate, importanţă are ceea ce conţine această carte, realmente plină de înţelepciune.
În continuare voi reda capitolul 2 din această carte, care descrie extrem de bine ceea ce necredincioşii, sau, cei din lume, ateii..spun despre copiii lui Dumnezeu, cât de înşelaţi sunt ei, şi ce planuri au..cât şi realitatea care e redată la final.

CAPITOLUL 2
Petrecerea necredinciosilor care nu au nadejde in viata vesnica. Prigonirea celui drept si urmarile raului.

1. Cei care cugeta nedrept si-au zis in sine: “Viata noastra este scurta si trista si omul nu poate scapa de moarte, nici nu cunoaste cine l-ar izbavi de seol.
2. Din intamplare am ajuns sa fim cum suntem si dupa viata aceasta vom fi ca si cum n-am fi fost niciodata; caci fum este suflarea din narile noastre si cugetarea o scanteie care se aprinde din miscarea inimii noastre.
3. Cand se va stinge, trupul nostru se va face cenusa si duhul se va risipi ca aerul cel usor.
4. Numele nostru se va uita cu vremea si nimeni nu-si va aduce aminte de lucrurile noastre si viata noastra va trece ca urma norului si se va risipi ca negura, pe care o alunga razele soarelui si caldura lui o ingreuiaza.
5. Ca umbra de trecatoare este viata noastra si sfarsitul ei este fara inapoiere, ca s-a pecetluit si nimeni nu mai vine inapoi.
6. Veniti deci si sa ne desfatam cu bunatatile cele de acum si de fapturi sa ne folosim cu toata caldura tineretii.
7. Sa avem din belsug vinuri scumpe si miresme si sa nu lasam sa treaca florile de primavara.
8. Sa ne incununam cu flori de trandafir, pana nu se vestejesc.
9. Nimeni dintre noi sa nu lipseasca de la petrecerile noastre, sa lasam pretutindeni semnele veseliei noastre, caci aceasta este partea si menirea noastra.
10. Sa asuprim pe cel sarac si drept, sa nu ne fie mila de vaduva, si de caruntetile batranului incarcat de ani sa nu ne rusinam.
11. Puterea noastra sa fie legea dreptatii noastre, ca ce este slab nu este de nici un folos.
12. Sa vanam pe cel drept, fiindca ne stinghereste si se impotriveste ispravilor noastre si ne scoate vina ca stricam legea si ne invinovateste ca nu umblam cum am fost invatati din copilarie.
13. El se face pe sine ca are cunostinta despre Dumnezeu si se numeste: fiul Domnului.
14. El este pentru noi ca o osanda a gandurilor noastre si ne este greu chiar cand ne uitam la el.
15. Caci viata lui nu seamana cu viata celorlalti si cararile lui sunt schimbate.
16. Inaintea lui suntem socotiti ca necurati si de caile noastre se fereste ca de o spurcaciune; el fericeste sfarsitul celor drepti si se lauda ca are pe Dumnezeu drept tata.
17. Deci sa vedem daca cuvintele lui sunt adevarate si sa cercetam ce i se va intampla iesind din aceasta viata.
18. Caci daca dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu il va apara si-l va scoate din mana potrivnicilor sai.
19. Sa-l incercam cu ocari si cu chinuri, ca sa vedem cat este de rabdator si sa incercam suferinta lui.
20. Sa-l dam unei morti de ocara caci, dupa vorba lui, Dumnezeu va avea grija de el”.
21. Acestea sunt gandurile lor, dar ei se amagesc, viclenia lor i-a orbit.
22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nadejde in rasplata sfinteniei si nu cred ca sufletele curate vor avea. cununa lor.
23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat in lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca.

Sadhu Sundar Singh

În ultimele zile am citit o carte despre Sadhu Sundar Singh, unde am găsit o serie de valori pe care acest om le-a experimentat şi le-a lăsat apoi ca sfaturi celor de după El. Găsindu-l pe Dumnezeu din tinereţe, după lungi căutări în hinduism, are un moment în care era gata să îşi ia viaţa pentru a găsi pacea. Însă, în ultimul moment, îi cere lui Dumnezeu un semn dacă există, şi îl primeşte. De atunci se dedică în slujba Lui, ca 'sadhu', umblând în întreaga lume în roba galbenă specifică. A fost un om dedicat, om al rugăciunii, un om de mare preţ, lucru dovedit şi prin smerenia lui si faptul ca niciodată nu s-ar fi scos pe el în faţă, doar pe Dumnezeu.
În continuare doresc să prezint câteva citate pe care le-am ales din această carte, cu scopul de a fi de folos. Mie mi-au fost, nu degeaba am umplut jumătate de caiet cu ele, în condiţiile în care cartea are doar 150 de pagini, fiind un scurt sumar al vieţii lui.

* Nu există decât un singur Dumnezeu, prezent pretutindeni în cer şi pe pământ; ritualurile şi sacrificiile fiind de prisos, idolii trebuie distruşi, adevăratul cult constând în a lăuda şi preamări pe Dumnezeu fără încetare, şi a ne consacra Creatorului nostru trup şi suflet.

* Râurile îşi au izvoare în munţii înalţi, de unde îşi croiesc drumul în câmpie, aducând apa proaspătă şi curată a înălţimilor. Este o imagine a vieţii creştine, care depinde de însuşi Christos, izvorul de apă vie. Atunci când această apă atinge câmpia, ea se desparte în canale şi prin mijloace omeneşti irigă terenurile secetoase, aducând în ea atâta mâl că-i tulbură puritatea. Canalele acestea au utilitatea lor, dar pentru ca să fie constant alimentate, au nevoie de apă pură, care tâşneţte din piscurile înalte.

* Sadhu, mai mult decât orice, se temea de o viaţă absorbită de prea mare activitate, nelăsând timp deloc rugăciunii.

* O viaţă predată Domnului este totdeauna o viaţă consacrată oamenilor.

* Dacă toţi cei ce lucrează la mărirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ ar aparţine lui Christos, de mult lumea întreagă ar fi devenit creştină. În timp ce necreştinii, care caută adevărul, sunt gata să sufere pentru a-l găsi, biserica creştină în cea mai mare parte nu şi-a făcut datoria.

* În timpul traversării oceanului către Austalia, Sadhu mărturisea: "În fiecare dimineaţă primeam veşti proaspete. Într-o zi, s-a produs o bruscă tăcere şi oprire. Am întrebat care să fie cauza şi mi s-a spus că furtuna, adică perturbările atmosferice, împiedică telegrafia fără fir să recepteze mesaje. La fel câteodată, din cauza păcatului, atmosfera spirituală este tulburată şi contactul nostru cu Dumnezeu este întrerupt. Această furtună nu poate să treacă de la sine, singurul care o calmează este Isus. El poate să poruncească vântului şi mării să se domolească. Când totul în interior e calm, atunci îi auzim vocea şi avem bucuria prezenţei Lui în inimă!"

* Apa dulce şi proaspătă care se revarsă continuu în Marea Moartă rămâne moartă pentru că ea opreşte această apă vie, fără să-i dea drumul mai departe. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu bisericile moarte. Faceţi parte şi altora din binecuvântările pe care le-aţi primit. Întrebuinţaţi darurile voastre, învăţătura voastră, serviciul pentru Christos, atunci veţi primi binecuvântări totdeauna mai mari. Fiţi gata să lucraţi pentru Mântuitorul vostru şi să ajutaţi pe aproapele vostru.

* Trebuie foarte multă rugăciune, înainte şi după evanghelizare, dacă într-adevăr se doreşte atragerea unei binefaceri spirituale.

* Cel dintâi mare mesaj al Învierii a fost încredinţat femeii, de către Isus. Când o femeie a primit o revelaţie din partea Domnului, ea are dreptul să o rostească.

* Există, poate, printre voi egoişti care nu se gândesc decât la propria lor salvare şi nu le pasă de mântuirea aproapelui lor. Adevărat este, nu puteţi toţi să mergeţi misionari, însă toţi puteţi să vă rugaţi pentru aceştia şi să daâi ceva din banii vostri. Lumea este o mare familie. Trebuie să ne ajutăm unii pe alţii. Dacă iubiţi pe Isus, aveţi datoria să susţineţi pe slujitorii lui în lucrul lor. Numai cu această condiţie noi merităm să fim numiţi ucenici ai Aceluia care şi-a dat viaţa pentru mântuirea lumii.

* A afirma despre creştinism că n-a izbitit în America şi în Europa este o mare eroare ce nu se bazează pe o cunoasştere reală. Totodată, în călătoriile mele în Occident am găsit oameni atât de ocupaţi cu munca, afacerile, biroul, negoţul lor, că ei nu mai au timp să se roage şi să primească binecuvântările Evangheliei. Unii mi-au mărturisit că viaţa lor a devenit atât de aglomerată şi de complicată, încât se simt obosiţi.

* Eu nu condamn ştiinţa teologică, nici pe toţi teologii, dintre care cei mai mulţi sunt sfinţi. Eu nu mă opun soluţiilor, însă acelea fără viaţă întunecă viziunea spirituală. O teologie fără rugăciune este ca o fântână fără apă. Am învăţat multe lucruri utile în studiile mele, dar cunoaşterea Duhului am primit-o la picioarele Mântuitorului.

* Deschizând Biblia, am găsit bogăţii nemăsurate şi eterne, iar împărţindu-le cu alţii, n-au făcut decât să crească pentru mine şi pentru ei. Fără această carte, eu n-aş fi cunoscut niciodată iubirea cea infinită a lui Dumnezeu descoperită la cruce. Puterea de actracţie a Bibliei nu este simţiţă decât de cei ce o studiază cu sinceritate şi cu rugăciune. Foarte mulţi oameni citesc lucrări despre Biblie, în loc să o citească pe ea însăşi.

* Mulţi oameni declară că minunile sunt poveşti şi refuză să le creadă, pentru că neavând cunoştinţele necesare ei nu înţeleg miracolul. Astfel, in Sudul Indiei, niciodată nu este frig. Vorbind cu locuitorii acestor ţinuturi, eu le-am povestit că am văzut o "punte de apă" deasupra apei. "Imposibil!", mi-au răspuns ei. Atunci le-am explicat că suprafaţa lichida fiind îngheţată, se putea merge cu toată greutatea pe ea şi nu era nimic contra legilor naturii. Locuitorii tărilor cu clima rece înţeleg fenomenul,, însă cei care n-au părăsit niciodată regiunile tropicale, cum vor sesiza lucrurile oare? De asemenea, cei care trăiesc după felul lumii seamănă cu acei oameni care nu s-ar ridicat niciodată pe înălţimile de unde pot fi văzute aceste punţi extraordinare. Numai cei care duc o viaţă de rugaciune pot urca şi pricepe.

* Desigur, nu veţi vedea minuni ducându-vă la teatru. Dacă într-adevăr doriţi să cunoaşteţi minunile puterii lui Dumnezeu în vieţile voastre, consacraţi din timpul vostru pentru rugăciune. Christos nu face nimic în scopul satisfacerii curiozităţii cuiva, ci vrea numai să răspundă sufletului care în fiecare zi se apropie de El şi se supune voii Lui.

* Toate miracolele exterioare, chiar şi izbăvirile cele mai inexplicabile sunt de ordin inferior în comparaţie cu mântuirea unui suflet care prin naşterea din nou a trecut din moarte la viaţă.
Ceea ce depăşeşte priceperea este cum se face că un biet suflet păcătos, murdar, mizerabil, fără odihnă, primeşte iertarea, descătuşarea şi pacea. Aici se află miracolul central al creştinismului. Dacă un om a trăit aceasta, nu se mai miră de nimic. El ştie că totul este cu putinţă la Dumnezeu.

* Cerul nu constă numai într-o promisiune de supremă fericire viitoare, ci şi într-o posesiune prezentă. Cel care crede în Mine, a spus Isus, are viaţă veşnică. Pentru a fi într-o zi cu Isus în lumea de dincolo, trebuie să fi trăit cu El pe pământ.

* Forţa de a depunde mărturie pentru a aduce pe alţii la Christos se capătă în rugăciune, zile şi nopţi.

* Noi avem doi plămâni, care deopotrivă trebuie să funcţioneze. Rugăciunea şi lucrul pentru Domnul nu trebuie să se despartă în viaţa noastră zilnică.

* Dacă Christos ar fi rămas în slava cerurilor, noi am fi fost pierduţi. Dacă suntem egoişti si trăim comod, fără să ne ocupăm de alţii, n-am înţeles exemplul Lui.

* Nimeni să nu gândească vreodată că ceea ce a dat este puţin lucru, oricât de infim ar fi aceasta; ceea ce Christos pretinde este credincioşia noastră în cele mai mici detalii şi cele mai mici servicii.

* Dacă nu întrebuinţăm darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu pentru slava Lui, riscăm să le pierdem pentru totdeauna.

* Pentru foarte mulţi credincioţi pare uşor, din dragoste pentru Christos, să mori ca martir; dar Christos are trebuinţă de martori care zilnic să se ofere ca un sacrificiu spre mântuirea semenilor.

* Suferinţa este drumul care duce la comunicarea cu Dumnezeu. Crucea este întocmai ca nuca: coaja are gust amar, însa miezul e excelent.

* Dumnezeu nu poate să dea binecuvântările Sale cele mari decât în rugăciune.

* Noi descoperim foarte multe lucruri despre Isus în Biblie, însă pentru a învăţa să-l cunoaştem, trebuie să consacrăm timp rugăciunii. Dacă vă retrageţi în singurătate cu Dumnezeu, acolo veţi auzi vocea Aceluia care singur poate să vă ajute. Dacă citiţi din Cuvântul Lui şi vă rugaţi fie numai o jumătate de oră pe zi, El vi se va descoperi, voi Îl veţi întâlni personal şi El vă va da putere, pace, bucurie. Oamenii de rugăciune vorbesc lui Dumnezeu cum vorbeşte un om amicului său.

* În rugăciune sufletul ni se deschide pentru Duhul Sfânt, Dumnezeu trimite atunci în suflet ca un suflu şi el devine un suflet viu. Acela care încetează să mai respire în rugăciune este un mort spiritual.

* Dacă aveţi pe Dumnezeu, bunurile cerului şi pământului vor fi ale voastre. Iată pentru ce nu trebuie să căutaţi bunurile, ci pe Însuşi Împărţitorul lor. Dacă posedaţi Izvorul Vieţii, veţi avea toate lucrurile!

* Rugăciunea ne învaţă să cunoaştem voia Lui.

* Trebuie să ştii să suprimi multe din lucrurile secundare ca să găseşti timp de rugăciune. Se apropie ora când toţi va trebui să murim. Moartea nu va aştepta ca noi să ne terminăm munca. Nu preţuieşte oare mai mult să facem astfel încât de astăzi să intrăm în intimitatea Aceluia care singurul ne va putea ajuta în momentul morţii şi ne va introduce în viaţa veşnică.

* Adeseori, putem face mult mai mult bine prin rugăciune, decât prin cuvânt. O influenţă ascunsă se degajă din mijlocire şi străbate atmosfera spirituală întocmai ca un mesaj de telegrafie fără fir, transmis prin unde invizibile, atinge prin comunicări misterioase conştiinţa acelora pentru care ne rugăm.

* Dacă voim să auzim ceea ce ne spun alţii, trebuie să începem prin a tăcea, şi pentru a-i înţelege, trebuie să le dăm toată atenţia. Pentru a percepe voia şi vocea Tatălui Ceresc trebuie acelaşi lucru, este neapărat să păstrăm tăcere înaintea Lui şi să ne astupăm urechile la vocea lumii. Spiritul şi inima noastră trebuie fixate în El, deoarece El nu se descoperă decât celor care Îl caută cu adevărat.

* După ce ne-am înălţat pe muntele singuratic al rugăciunii, datoria noastră este să ne reîntoarcem între oameni şi să desfăşurăm aici puterea pe care am primit-o, cu scopul să împlinim lucrarea care ne-a fost cerută.

* Omul nu găseşte decât în Dumnezeu împlinirea aspiraţiilor sale cele mai profunde, însă fireşte că el are nevoie şi de simpatia şi prietenia semenilor săi. Dacă această nevoie nu este auzită de semeni, aceluia îi poate răspunde Christos care satură sufletul flămând. Suferind ca şi unul dintre noi, El poate înţelege toate greutăţile şi poate să ajute pe fiii oamenilor în toate supărările lor.

* Durerea, ispitele, suferinţele sunt etape necesare în dezvoltarea vieţii noastre spirituale, şi lucrează spre binele nostru viitor. Trebuie, cu bucurie, să primim orice ni se întâmplă şi să nu îngăduim vreodată să se ivească în inima noastră nici cea mai mică îndoială, căci altfel punem o barieră între noi şi Dumnezeu.

* Foarte mulţi nu descoperă niciodată slăbiciunile şi lipsurile proprii, ci totdeauna sunt în căutarea greşelilor altora. Când ne privim însă într-o oglindă, ochiul distinge defectele sau petele de pe obraz. La fel, cercetându-ne viaţa în lumina Scripturii, învăţăm să ne cunoaştem pe noi înşine. Christos nu se mulţumeşte numai să ne arate păcătoasa noastră stare, ci El se descoperă în toată puterea Lui tămăduitoare. Dacă ne reîntoarcem la Dânsul, El va face să dispară imperfecţiunile noastre şi ne va transforma într-o fiinţă de slavă asemeni Lui, cu scopul ca toată veşnicia noi să avem parte de gloria Lui.

* Adevăraţii creştini nu sunt cei care îl mărturisesc pe Christos, ci sunt cei care Îl posedă pe Christos.

* A te simţi păcătos e un semn de sănătate spirituală. Numai cţnd nu avem conştiinţa păcatului nostru suntem în pericol.

* Numeroşi sunt cei care şi-au pierdut timpul preţios ce le-a fost acordat pentru a sluji lui Dumnezeu. Ei însă mai pot încă să se ridice şi să folosească cum este mai bine zilele ce le-au mai rămas!

* Fiecare zi este un diamant preţios. Cu toate că cele mai mult sunt cheltuite fără rost, cu procurarea plăcerilor şi bunurilor pământeşti şi au fost astfel înghiţite de adâncimile trecutului, să luăm aminte la cele care ne-au rămas, pe care să leutilizăm cât mai bine cu putinţă, cu scopul de a câştiga bogăţiile cele veşnice.

* Consacraţi-vă viaţa cu toate posibilităţile ei, lucrând la mântuirea semenilor voştri, ca să-i smulgeţi din păcat şi moarte.

* Îndeplinindu-se cu un spirit de sacrificiu întreaga datorie către membrii familiei noastre, noi facem voia lui Dumnezeu tot aşa de bine cum am întrebuinţa timpul cu rugăciunea, postul şi studiile. Fără spirit de sacrificiu este imposibil să slujeşti lui Dumnezeu.

* De cele mai multe ori este dificil să deosebim voia lui Dumnezeu, însă prin rugăciune noi învăţăm să o cunoaştem. Astfel, dacă pacea noastră lăuntrică creşte când am luat anumite hotărâri, atunci ştim că suntem în voia Lui!

* Rugăciunea este, în întregime, predarea inimii Fiinţei Supreme. Mai înainte ca omul să înceapă să se roage, Dumnezeu este la lucru.

* Cerul este însuşi Christos în noi. În această viaţă, eu sunt de pe acum în ceruri, pentru că eu sunt în Christos.

* Viaţa creştină are un dublu aspect: în acelaşi timp ea este o viaţă în cer şi o viaţă în lume. Acela care ar vrea să nu trăiască decât în cer, l-ar paşte pericolul să piardă ceea ce posedă. Acela care se dedică în totalitate muncii pentru lume, s-ar expune primejdiei să uite pe Dumnezeu şi ar vedea toate strădaniile sale prea puţine ca să câştige cerul.
Creştinul trebuie să trăiască şi să muncească în lume, dar inima să-i fie alipită de Cer, unde se află locaşul său etern.

* Dragostea lui Dumnezeu este fără margini. Ea e ca un ocean din care fluvii întregi izvorăsc fără încetare. Şi în iubirea sa infinită, Dumnezeu doreste fericirea oamenilor pe care i-a creat. El iubeşte nu numai pe cei buni şi pe cei ce se încred în El, ci şi pe cei răi, care până atunci au refuzat să creadă în harul Lui.


Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost multitudinea de conexiuni pe care le-a realizat între natură, creaţie, viaţa reală şi viaţa spirituală.

Despre iertare adevărată şi formă de iertare falsă

"Ideea că Dumnezeu va ierta un răzvrătit care nu a renunţat la răzvrătirea lui este contrară Scripturii, cât şi bunului simţ. Ce groaznic este să-ţi închipui o biserică plină de oameni care au fost iertaţi, dar care iubesc iubesc încă păcatul şi urăsc căile dreptăţii. Şi cu cât mai groaznic este să-ţi închipui că cerul va fi plin de păcătoşi care nu s-a pocăit, nici nu şi-au schimbat modul de viaţă." A.W.TOZER

"Ieremia" zilelor noastre

În ultimele zile am studiat din cartea Ieremia, şi am observat un lucru. Cadrul în care a fost scrisă cartea se potriveşte timpurilor pe care le trăim. Oamenii, deşi ştiau de Dumnezeu şi aveau mărturii bune despre perioada când El a fost activ printre ei, s-au depărtat de Dumnezeu şi au curvit cu idolii popoarelor din împrejurimile Israelului. Dumnezeu s-a mâniat tare pe ei, şi îi ameninţă cu diferite urgii şi nenorociri...însă, după ce spune tot ce va face şi îşi deslănţuie mânia, mila Lui, izvorâtă din dragoste, iese la suprafaţa: "Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile" (Ieremia 3 v. 22), dar ei tot nu se întorc, ci găsesc plăcere în păcat, fiind cu Dumnezeu pe buze, însă El e departe de inima lor. La prima vedere pare un Dumnezeu nestatornic, care nu ştie ce vrea, o dată ar pedepsi, o dată ar ierta. Şi mulţi oameni se poticnesc în aceste pasaje, zicând: "Cum poate Dumnezeu să verse atâta sânge? Nu are El milă?"...însă eu tocmai mila lui Dumnezeu si dragostea Lui cea mare am observat-o prin aceste pasaje.
Aceste pasaje se potrivesc în zilele pe care le trăim. România e ţară creştină, însă faptele oamenilor nu atestă acest lucru. Nici de popoarele din împrejurimi nu suntem priviţi tare bine. Ne fălim cu Dumnezeu, şi deseori ducem Numele Lui în deşert, când El e departe de inima noastră. Avem o credinţă, însă o credinţă moartă, înălţăm zi de zi rugăciuni către Dumnezeu, însă vorbim în van, cu pereţii, deoarece El nu aude din cauza nelegiuirilor care sunt în viaţa noastră. Rugăciuni înălţate spre El mecanic, bolborosite, ca şi păgânii, atestă o credinţă moartă, o relaţie moartă, neexistentă practic, a fiecaruia în parte cu Dumnezeu. O relaţie personală, vie, în dragoste, cum fiecare ar trebui să avem cu Dumnezeu, nu permite păcatului să intre în viaţa noastră. Aşa cum poporul Israel s-a depărtat de Dumnezeu, după o perioadă în care au avut prezenţa lui Dumnezeu clară în vieţile lor, aşa suntem şi noi departe de El, rămânând în păcat, într-o perioadă în care deşi aparent Dumnezeu tace, El ne dă zilnic semnul din cartea profetului Ieremia. Şi ne cheamă. Îşi dezlănţuie mânia în furtuni, cutremure, ploi, inundaţii, după care îşi aduce aminte că suntem creaţia Lui, şi că El ne doreşte pentru El, şi ne dă un soare minunat în care ne spune, fiecăruia: "Te iubesc! Întoarce-te de la calea ta cea rea la Mine, căci Eu mai am milă!" Iar mila lui Dumnezeu nu aceeaşi cu mila oamenilor, care spune: "o, săracul de tine, în ce stare eşti!", gândind "bine că nu sunt şi eu aşa", nu e mila fariseică, ci e o milă izvorâtă din dragoste, o milă precum şi noi ar trebui să avem unii pentru alţii, dacă respectăm porunca cea mai mare, în care tot Vechiul Testament e cuprins: "Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeu cu toată inima ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi".
Dumnezeu mai aşteaptă, El mai are răbdare şi milă faţă de un popor răzvrătit, popor care Îl cinsteşte doar cu buzele, însă inima lor e departe de El. Până când are răbdare, nu ştiu, ce ştiu e că răbdarea Lui cea mare se poate sfârşi în fiecare clipă, şi apoi va fi plânsul şi scâşnirea dinţilor pentru cei care vor spune:" Doamne, nu ai făcut noi cutare şi cutare lucru în Numele Tău?", iar Domnul le va răspunde:"Niciodată nu v-am cunoscut, plecaţi de la mine toţi cei ce săvârşiţi fărădelegea!"
Vă îndemn ca fiecare să ne cercetăm şi să vedem în ce stare ne aflăm. Zilnic este loc şi necesitate de pocăinţă, şi cât timp Dumnezeu ne ţine cu viaţă pe acest pământ niciodată nu e prea târziu pentru a ne pocăi de nelegiuirile noastre şi viaţa noastră rea, chemându-L pe Hristos să Domnească în vieţile noastre...nu e niciodată prea târziu să ne împăcăm cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, recunoscându-ne vina înaintea Lui. Doar ai grijă ca ultima clipă a vieţii tale să nu fie chiar aceasta! Atunci va fi prea târziu, dacă laşi să treacă şi ultima clipă a vieţii tale pentru a te pocăi, şi mergi de pe acest pământ fără să te împaci cu Dumnezeu, deşi El te-a chemat toată viaţa ta, şi încă te mai cheamă! Dacă auzi chemarea răspunde-i pozitiv şi bucură-te de mântuirea pe care ţi-o dă Domnul în dar.

Botez

Shine, Jesus, Shine

Opt căi pentru a intra în binecuvântare

1. Calea iubirii

Îndrăgosteşte-te de Dumnezeu. De aici vor pleca toate binecuvântările, tot succesul de care ai nevoie. Richard Wurmbrand spune un lucru vital: "Nimeni nu-L iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu dacă iubeşte lucrurile interzise de El". Sfântul Augustin spune: "Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei!" Aceasta este esenţa succesului în viaţa spirituală şi în viaţa materială. Dacă nu-L iubeşti pe Dumnezeu creştinismul, pocăinţa şi supunerea faţă de El îţi vor fi o povară. Nu uita, porunca cea mai mare este tot iubirea. Avraam şi-a jertfit fiul nu de frică, ci din dragoste. Aici este toată diferenţa.
Isus Cristos a murit pentru noi şi ne-a mântuit din dragoste. Noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi. Dacă intri pe această poartă, toate celelalte ţi se vor deschide singure. Marea nevoie, nevoia fundamentală şi vitală a lumii, este reîndrăgostirea de Dumnezeu. Când te îndrăgosteşti începi să funcţionezi armonios cu tine însuţi şi cu universul.

2. Calea supunerii

Supunerea care nu este grea este tocmai supunerea din dragoste. Deuteronom 28:1 spune: "Dacă vei asculta de glasul Dumnezeului tău..." şi înseamnă să faci ceea ce Domnul îţi spune să faci. Înseamnă să trăieşti la nivelul cunoştinţei pe care El ţi-o dă, prin Scripturi. Avraam este numit prietenul lui Dumnezeu tocmai pentru că i s-a supus lui Dumnezeu.
Domnul i-a spus lui Avraam: "Vreau să te muţi din casa ta confortabilă, într-un cort, într-o altă ţară" şi Avraam s-a supus lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu îţi spune şi ţie ceva supune-te, nu negocia!
Dar acum se naşte întrebarea: "Cum pot şti voia lui Dumnezeu? Cum pot fi sigur că Dumnezeu îmi vorbeşte, nu altcineva?"
Este imposibil să descrii vocea lui Dumnezeu. Aş putea să îţi spun câteva principii, dar când ajungem la a cunoaşte voia lui Dumnezeu tu trebuie să te apropii de El, să fii intim cu Domnul.
Niciodată nu cred că trebuie să te întrebi: "Mă întreb dacă femeia aceea e mama mea". Îi cunosc vocea dintr-o mie. Dacă petreci timp în prezenţa lui Dumnezeu, dacă Îi citeşti Cuvântul, atunci Îi vei cunoaşte şi voia. Dumnezeu niciodată nu va contrazice Cuvântul Său scris, Biblia.
Când Dumnezeu îţi vorbeşte prin Biblie sau altfel, supune-te. S-ar putea să îţi pară că faci un pas înapoi. Ar putea să îţi ceară să faci ceva ce firea ta nu doreşte să facă. Dar dacă spui: "Tată, o să fac ceea ce îmi ceri", dacă treci prin poarta supunerii, tot cerul ţi se va deschide. Dumnezeu stă lângă fereastra cerului pentru a turna peste tine belşug de binecuvântări dacă I te supui (Maleahi 3:10). "Dacă veţi rămâne în Mine, şi cuvintele Mele vor rămâne în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da" (Ioan 15:7). Aceasta este puterea ascultării.

3. Calea cunoaşterii

Dumnezeu spune: "Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă" (Osea 4:6). Ceea ce nu cunoaştem ne poate distruge. Dumnezeu vrea să cunoaştem: informaţia este treaba lui Dumnezeu. Tot cerul este implicat în distribuirea informaţiilor. Îngerii aduc informaţii. Biblia este un manual de informare pentru că ne informează despre Dumnezeu, despre puterea, dragostea, natura Lui: ne informează despre Satan, îngeri şi viaţă veşnică. Cineva spunea că informaţia este putere. Avea dreptate. Depinde însă ce faci cu informaţia primită.
Dragul meu, tu ai dreptul legal la binecuvântare. Eşti copilul Dumnezeului adevărat, eşti un moştenitor împreună cu Isus: Isus este Fratele tău mai mare şi Cel mai tare. Trebuie să ştii că ai un Mare Preot care mijloceşte la Tronul lui Dumnezeu pentru tine. Dar nu poţi să beneficiezi de harul şi binecuvântările lui Dumnezeu dacă nu cunoşti ce a făcut şi ce a pregătit El pentru tine. Trebuie să cunoşti ce îţi aparţine ţie; trebuie să deschizi şi pe urmă să intri pe uşa cunoştinţei.
Aţi auzit de "Universitatea Bolii?" Mulţi creştini şi necreştini au acceptat boala ca şi învăţător. Însă trebuie să cunoşti ce spune Biblia despre boală; pe urmă crede ceea ce spune Dumnezeu despre boală. Roagă-te: "Doamne, Cuvântul Tău spune că prin rănile Tale suntem tămăduiţi" (Isaia 53:5). Crede acest cuvânt, aplică-l la tine personal, însuşeşte-ţi-l. Pretinde realitatea acestui adevăr în viaţa ta. Domnul îl spune. Stai pe acest Cuvânt. Poţi să îţi consumi energia explicându-ţi boala, sau poţi să o foloseşti căutând minuni în Cuvântul lui Dumnezeu.
Roagă-te, nu te lăsa. Pavel s-a rugat. Roagă-te şi tu, crede, nu te lăsa. Dumnezeu îţi va răspunde. În final, poate exista o mică, mică posibilitate să nu te vindeci, dar trebuie să ştii clar că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu îţi va răspunde. Nu te lăsa până nu îţi răspunde clar. Mulţi oameni/credincioşi nu ştiu ce a făcut Domnul pentru ei şi de aceea nu au aceste binecuvântări.

4. Calea vizualizării

Vizualizează binecuvântările. Dacă nu vei vedea binecuvântarea în mintea ta, nu o vei vedea nici în timp. Mintea este forţa care activează totul în viaţa ta. Reînnoirea minţii este secretul transformării (Rom. 12:1-2). Mintea ta este o forţă uriaşă.
Femeia cu scurgerea de sânge şi-a zis în mintea ei: "Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui mă voi tămădui" (Marcu 5:18). Femeia aceasta a crezut şi de aceea a vizualizat. Minunea întâi s-a petrecut în mintea ei, înainte ca să se petreacă în trupul ei. Vizualizează victoria, vindecarea, reabilitarea. Unii dintre noi niciodată nu ne-am văzut (vizualizat) aşa cum ne vede Dumnezeu. Vizualizează-te acolo unde te vrea Dumnezeu şi pe urmă acţionează ca şi cum eşti acolo.
Domnul Isus şi-a vizualizat victoria: "...care pentru bucuria care-I era pusă înainte a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea" (Evrei 12:2). Domnul a îndurat suferinţele din cauza bucuriei care era înaintea Lui; mintea Lui vedea deja victoria. Când Domnul urca Calvarul, El nu se uita atât de mult la Cruce; El se uita dincolo de Cruce, la Înviere.
Dacă vrei să ai victoria într-o anume situaţie sau stare, centrează-ţi mintea pe victorie până când ştii că îţi aparţine. Există vreun obicei rău pe care vrei să-l biruieşti? Nu te concentra pe obicei; CONCENTREAZĂ-TE PE VICTORIE. Asta se numeşte legea înlocuirii. Înseamnă să înlocuieşti răul cu binele. Nu putem intra într-o clădire şi sugera întunericului: "N-ai vrea să părăseşti clădirea?" Nu, ci trebuie să aducem cu noi lumina; intrarea luminii obligă întunericul să dispară.
Unii oameni îşi petrec toată viaţa spunând: "Oh, aş vrea să nu mai am gânduri murdare". Dar ascultă, gândurile murdare şi rele nu vor înceta, îndoielile nu vor înceta, până când nu vei începe să gândeşti credinţă şi să te vezi victorios. Tabloul credinţei îl alungă pe Satan. Oricare ar fi nevoia ta, vizualizeaz-o că deja o ai. De ce credeţi că Mântuitorul a spus că atunci când ne rugăm să credem că deja am şi primit lucrul cerut? Gândurile rele pot fi date la o parte, pot dispărea numai înlocuindu-le cu gânduri bune. Doar dacă nu este voia lui Dumnezeu nu vei primi lucrul cerut. Deci relaxează-te! Dumnezeu ştie ce e mai bine pentru tine.

5. Calea iertării

Iertare înseamnă că transferi dreptul de-a judeca şi de-a penaliza Altuia. Înseamnă că renunţi la poziţia ta de a te răzbuna şi o laşi pe seama lui Dumnezeu. Iertarea nu curge în tine până când nu curge din tine. Tu poţi cere iertare, Îl poţi implora pe Dumnezeu să te ierte, poţi să-i dai "două zeciuieli", dar nimic nu se va petrece până când nu ierţi şi uiţi, adică până când îi permiţi numai lui Dumnezeu să-l pedepsească sau să se ocupe de cel ce ţi-a pricinuit răul.
Vei putea spune: "Dar vreau să-l învăţ o lecţie". E posibil să vrei aşa, dar e total greşit. Numai Dumnezeu este Cel ce hotărăşte pedeapsa; El e Judecătorul. Tu trebuie să îţi retragi judecata, trebuie doar să hotărăşti să-L laşi pe Domnul să facă El programul de restaurare, disciplinare şi iertare.
Mai mult, pericolul în care te afli atunci când cineva ţi-a greţit şi nu vrei să-l ierţi şi să uiţi este că dacă nu ierţi nici tu nu vei fi iertat, Dacă nu ierţi nu te mai poţi ruga "Tatăl nostru", sau dacă te rogi minţi: ba mai mult, dacă te rogi neiertând, nu faci altceva decât te osândeşti singur. Mai citeţte încă o dată rugăciunea "Tatăl nostru" să vezi dacă am dreptate...
Nu există intrare în cer până când nu treci prin poarta iertării şi a uitării, a uita însemnând să nu mai aminteşti greşeala. Nu poţi avea binecuvântare, iertare, răsplată, până când nu ierţi, nu uiţi şi nu iubeşti chiar pe duşmanul tău.
Tu trebuie să-l ierţi pe cel ce ţi-a greşit nu atât de mult pentru el, ci în mod deosebit şi pentru tine, pentru a-ţi face tocmai ţie bine. De dragul lui Dumnezeu şi al tău, trebuie să-l ierţi pe cel ce ţi-a greşit. Altfel marele rău ţi-l faci tot ţie, nu atât de mult lui. Dacă nu ierţi, va fi rău de tine şi pe pământ, te vei chinui cu resentimentele ce i le porţi, mai ales când te gândeşti la el şi când îl vezi; şi pe urmă va fi rău de tine şi pentru cer: nu vei ajunge acolo. Domnul Isus a zis: "Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre" (Mat. 6:15). Ai grijă, poarta iertării este obligatorie dacă vrei binecuvântarea lui Dumnezeu.

6. Calea perseverenţei

Perseverenţă sau persistenţă înseamnă că în ciuda obstacolelor, ispitelor, tu mergi înainte pentru a intra în binecuvântare. Uneori binecuvântarea pare să fie la mii de kilometri distanţă. Prietenii, poate nici chiar familia, nu îţi vor înţelege visurile şi scopurile nobile.
Reţine: fiecare bărbat sau femeie care a reuşit ceva în viaţă au fost perseverenţi. Ei au hotărât să pună mâna pe ceea ce cred ei că e voia lui Dumnezeu pentru ei. Se spune despre Winston Churchill că a fost invitat la o facultate în Londra să ţină o prelegere. Când Churchill a intrat, cei 2000 de studenţi prezenţi în amfiteatru şi-au scos carnetele de notiţe. Bătrânul diplomat şi politician a zis: "Niciodată să nu renunţaţi, niciodată să nu renunţaţi. La revedere" şi a părăsit amfiteatrul. Tu ai luat notiţe?
Puterea aparţine celor perseverenţi. Timp de zece zile ucenicii au aşteptat în camera de sus. Vă puteţi imagina în prima zi, a doua, a treia, a patra, a cincea, a şasea, a şaptea, să nu se petreacă nimic? Şi mai ales că cifra şapte pentru evrei era sfântă. Însă nu s-au descurajat, au persistat şi în a zecea zi camera s-a umplut de prezenţa Duhului lui Dumnezeu. Au îndrăznit să se supună Cuvântului lui Isus, perseverând, stăruind.
Campionii sunt cei ce fac un extraefort. Perseverează, nu abandona, încă puţin şi Domnul îţi va da victoria. Nu te lăsa intimidat şi descurajat de îndoieli, de ceea ce spun oamenii, firea şi Satan. Perseverează, crezându-L pe Dumnezeu şi promisiunile Cuvântului Său!
Petru, după căderea sa, a perseverat. A rămas lângă Domnul. A trecut peste toate prejudecăţile lui, ale ucenicilor şi ale oamenilor şi a îndrăznit să predice din nou Evanghelia lui Isus Cristos. Când Isus te iartă, persistă şi El te va binecuvânta şi te va folosi din nou.

7. Calea semănării

Nu poţi avea binecuvântări până nu înveţi să semeni binecuvântare. "Dimpotrivă binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea" (1 Petru 3:9). Dacă vrei binecuvântare, trebuie să semeni binecuvântare. Efeseni 6:8 afirmă: "căci fiecare... va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut". Traducerea engleză este parcă mai clară şi mai specifică când spune: "Orice bine fac pentru altul, Dumnezeu îl va face pentru mine". Trebuie să învăţăm să-i binecuvântăm pe alţii dacă vrem ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi.
Dacă vreau ca ceva bun să se petreacă în viaţa mea trebuie să fac ca ceva bun să se petreacă pentru fratele şi pentru sora mea, pentru semenul meu. Trebuie întâi să fac pentru altul ceea ce doresc ca Dumnezeu să facă în viaţa mea.
Domnul Isus nu a spus că dacă îţi vei trata bine fratele şi sora ei te voi iubi. El a spus că dacă vei face bine altora Dumnezeu îţi va face ţie bine. Ce semeni vei secera (Gal. 6:7). Dacă vrei vindecare, începe să te rogi şi pentru alţii să fie vindecaţi. Dacă vrei binecuvântare începe să te concentrezi ca şi alţii să primească binecuvântarea. Isus s-a concentrat pe nevoile altora (Fapte 10:38).
Nu uita, contribuţia ta pentru alţii determină contribuţia lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci pentru alţii, Domnul va face pentru tine.

8. Calea slăvirii

Iuda, care înseamnă laudă/slăvire, era primul trib care se ducea la luptă. Slăvirea este sunetul care îmbolnăveşte iadul, îi paralizează pe demoni şi pe domnul lor. Satan a fost cândva liderul cântărilor în cer, dar Dumnezeu l-a alungat. Dumnezeu locuieşte în mijlocul laudelor (Ps. 22:3).
Slăvirea lui Dumnezeu este un act al voinţei. Slăvirea nu este ceva ce trebuie să simţi pentru a fi reală. Nu este meditaţie; este ceva ce e auzit. Slăvirea lui Dumnezeu nu este numai în gând, ci este sunet şi opinie articulată. Este recunoaşterea faptului că Isus e Domn al tuturor lucrurilor; e recunoaşterea faptului că marele Iehova este încă pe tronul universului.
Când începem să-L lăudăm pe Dumnezeu se petrece ceva. Nu contează cum te simţi; dacă începi să-I spui: "Doamne, Te iubesc", ceva se rupe, se dezleagă. Se deschid porţile penitenciarului tău interior. Lauda nu are nimic de-a face cu sentimentele tale. Nu trebuie să spui: "Doamne, ce bine mă simt, acum Te pot lăuda" sau "Ce prost şi nenorocit mă simt şi nu pot să Te laud". Lauda adusă lui Dumnezeu are de-a face numai cu Dumnezeu. În acele momente nu te mai gândeşti la tine. Te gândeşti doar la El. Îl iubeşti doar pe El. Dumnezeu se simte confortabil în mijlocul laudelor noastre. De fapt numai în mijlocul laudelor noastre Domnul alege să locuiască. Lui Dumnezeu Îi place slăvirea şi răspunde la ea. Dar nu numai că Dumnezeu răspunde pozitiv la slăvire; demonii reacţionează la ea.
Suntem născuţi pentru binecuvântarea lui Dumnezeu. Aurul şi argintul sunt ale lui Dumnezeu. Mântuirea şi vindecarea, iertarea şi reabilitarea sunt tot ale Lui. Tot ceea ce Dumnezeu are, tot ceea ce El este, e gata să toarne în noi şi prin noi. Nu uita, strugurii nu sunt pentru cei sfinţi, sunt pentru cei flămânzi. Intră pe porţile amintite şi mănâncă strugurii binecuvântării lui Dumnezeu.

(Daniel Cocar, "Viaţa pozitivă", pg. 176-184)

Biblia - sursa înţelepciunii

Înţelepciunea este abilitatea de a interpreta viaţa aşa cum o vede Dumnezeu, este abilitatea de a vedea tabloul întreg pe care îl vede Dumnezeu despre o persoană sau o situaţie şi de a aplica principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Înţelepciune este de a şti ce să faci şi ce să vorbeşti, cum să te comporţi în situaţii limită fără ca după aceea să îţi pară rău, ci să îţi pară bine.
Înţelepciunea este abilitatea:
- de a vedea prin ochii lui Dumnezeu;
- de a auzi prin urechile Lui;
- de a simţi cu inima Lui;
- de a umbla pe urmele Lui;
- de a gândi cu mintea Lui.
De unde vine înţelepciunea? Vine de la Dumnezeu. Este un dar pe care numai El îl poate da. Din cauza aceasta Solomon a trebuit să ceară înţelepciune de la El, în loc să se încreadă în propriile lui puteri şi abilităţi (Prov. 2:6; Ps. 119:104). Este foarte adevărat însă că după câţiva ani Solomon s-a prostit, adică şi-a luat viaţa în propriile-i mâini şi s-a îndepărtat de Dumnezeu, deci a abandonat înţelepciunea de sus. Dar Cuvântul lui Dumnezeu, adică trăirea după principiile Sale, ne deschide calea spre înţelepciune. Biblia a fost scrisă ca tu şi eu să avem înţelepciune, să fim în stare să vedem viaţa aşa cum o vede Domnul. De câte dureri aş fi scăpat eu dacă m-aş fi comportat cu înţelepciune în toate situaţiile din viaţa mea!
Dumnezeu a suflat înţelepciunea Lui divină în această Carte. Între coperţile Bibliei noastre sunt strânse toate bogăţiile necesare pentru a deveni oameni de succes. Găsim în Biblie răspunsul la nevoile financiare, răspunsul la stres şi îngrijorare, învăţăm chiar şi cum să rezolvăm un conflict. De asemenea Biblia ne învaţă cum să avem succes în relaţiile de familie. Biblia conţine soluţii pentru nervi şi depresii nervoase. Cuvântul lui Dumnezeu este o unealtă eficace pentru a ne elibera de imoralitatea din minţile şi vieţile noastre (Ps. 119:9).
Când iei în mână Biblia şi o studiezi, fii convins că ţii în mâna ta Cartea de adevărat succes a omenirii. Dar pentru a pune mâna pe cheia succesului (înţelepciunea de sus) trebuie să stabileşti nişte reguli de care să te ţii cu orice preţ. Trebuie să îţi faci obiceiul de a studia Biblia cu regularitate sfântă (Iosua 1:8). Începe să "consumi" Cuvântul lui Dumnezeu. Meditează asupra Cuvântului în fiecare zi, nu-l citi numai. Îndrăgosteşte-te de Dumnezeu. Ăsta e secretul succesului! Nu încerca să faci pe teologul, ci fii consumator zilnic al Bibliei: hrăneşte-te din Cuvânt. Nu vorbi tu Cuvântului, ci lasă Cuvântul să-ţi vorbească ţie. Nu converti tu Biblia la ceea ce vrei tu, ci lasă ca Biblia să te convertească pe tine prin Duhul Sfânt.
Nu uita niciodată că Biblia este o Carte a succesului. Ea ne vorbeşte despre succesul şi falimentele oamenilor. Este Cartea care în mod literal ne arată calea spre succes. Biblia ne arată cum să fii victorios, nu victimă, cum să câştigi, în loc să pierzi. Biblia ne vorbeşte de mentalitatea de a fi fiu, nu de mentalitatea sclavului.
Biblia îţi spune cum să gândeşti şi ce să gândeşti. Ne arată care sunt factorii care ne influenţează. Biblia ne arată ce trebuie să ştim despre Dumnezeu, despre Isus Cristos şi cum să-L cunoaştem personal. Scriptura te învaţă ce trebuie să ştii despre tine şi despre cei din jurul tău, cum să te comporţi în relaţia cu Dumnezeu, cum să te comporţi cu tine şi cum să te comporţi cu alţii şi cum să te comporţi în toate situaţiile din viaţa ta.

(Daniel Cocar, "Viaţa pozitivă", pg. 150-151)

Comoditatea omoara

Cum ne putem permite noi, crestinii, sa stam asa frumos in banca noastra cand e o sete imensa dupa Dumnezeu si Evanghelie?
Cum oare ne este noua asa de greu sa postim, sa ne rugam, sa citim Biblia, zilnic! cand satanistii tin post ca noi sa slabim spiritual?!
Cum ne lasam noi asa amagiti de cel rau cand Domnul ne cheama sa mergem si sa propovaduim, iar noi preferam sa mergem la fotbal decat in "pustie"?
Vai, cu ce prostii ne pierdem vremea multi dintre crestini, nefiind capabili sa o rascumparam!

Crestinismul, urmarea lui Christos, nu e ceva comod. Nu e deloc comod. Implica multe multe sacrificii. In primul rand trebuie sa iti omori eul, sinele. Sa iti pese de voia Sa mai mult decat a ta, de Imparatie mai mult decat de lucrurile pamantesti, de mantuirea oamenilor mai mult decat de reputatia ta. Prefera sa fi hulit si prigonit pentru ca ai spus, decat sa te alunge Dumnezeu la judecata caci ai tacut. Prefera sa fi acceptat de Dumnezeu, si prigonit pentru dreptate, decat acceptat, iubit, proslavit de oameni pentru minciuna, linguseli, falsitate. Nu e bine sa ai belsug, e bine sa traiesti modest. Daca se intampla sa ai belsug, e ferice sa poti darui, pana cand ramai doar cu cat ai nevoie! Si chiar si atunci sa continui a darui!
Prefer sa fac totul pentru Christos, si, intr-o imprejurare anume, sa mor, caci nu mi-e nadejdea pe pamant, decat sa am zile multe si amare, departe de El, si sa plang o vesnicie caci nu sunt cu El. Nu focul, jarul incins si altele fac iadul infricosator, ci faptul ca Dumnezeu nu e acolo. Ajunge sa fie acolo Satan, unde isi va arata adevarata fata si va rade de cei de acolo, nu fata care si-o arata acum, de drept si darnic. Raiul nu e facut minunat de floricele, de miresme incantatoare, ingerasi ce canta la harfa sau altele, ci prezenta neconditionata a lui Dumnezeu face raiul o splendoare, o stare neincetata de lauda si multumire lui Dumnezeu. Acolo Dumnezeu se va arata in toata slava Lui, iar copiii Sai vor putea sa se bucure impreuna cu El o vesnicie! Si doar acolo Il vor intelege si descoperi pe deplin!

Fa bine dar, daca ai avut ocazia sa auzi de El si sa Il cunosti, dedica-i-te Lui in intregime si asculta de El. Orice ti-ar da e spre binele tau. Daca doar ai auzit de El, si nu Il cunosti, nu mai ezita, si preda-te lui Christos. Degeaba traiesti aici bine, cand dincolo Inselatorul isi va bate joc de tine. Caci el te uraste, nu te iubeste. Dumnezeu te iubeste si te vrea impreuna cu El. Atat de mult te iubeste ca a murit pentru tine! Ce lucru minunat! Satan vrea moartea ta ca El sa rada si sa traiasca. Nu ii pasa de tine, doar se foloseste de tine pentru a-si atinge scopul. E egoist. Nu te doreste pt el, nicidecum. Te amageste doar ca sa nu fi al lui Dumnezeu. Ca sa faca rau. Daca nu ai auzit de Dumnezeu si de dragostea Lui pentru tine, ma bucur ca ai acum ocazia. Oricare ar fi starea ta, te provoc sa Il lasi pe Dumnezeu sa intre in viata ta. Fi al Sau! Doreste-ti asta! Nu vei regreta!

Fie ca, in aceasta zi, Dumnezeu sa te binecuvanteze!

O mie de puncte

Un creştin care se mândrea cu faptele sale bune a visat într-o noapte că era la poarta cerului. Cu litere uriaşe, pe frontispiciul porţii scria: "Cei ce vor să intre aici au nevoie de 1000 de puncte".
Îngerul l-a întrebat:
- Ce ai făcut în viaţă?
- Eu? Am fost credincios Domnului întreaga mea viaţă. Am păzit Cuvântul lui Dumnezeu cu toata sfinţenia.
- Foarte bine. Ai un punct. Altceva?
- Am dat mai mult decât zeciuiala de fiecare dată pentru lucrarea Domnului. Am ajutat pe săraci, pe vaduve, pe orfani.
- Exceptional. Încă un punct.
- Am crescut o familie numeroasă de copii, pe care i-am făcut misionari. Eu însumi am predicat Evanghelia şi am ajutat la răspândirea ei.
- Nemaipomenit! Aşa oameni cam rar vin pe aici, a spus îngerul. Încă un punct. Ai mai făcut ceva?
Bietul om s-a pierdut cu totul. Dacă pentru tot ce spusese până acum valora numai 3 puncte, ce să mai adauge ? A ridicat ochii spre uriaşa inscripţie şi, a citit din nou: "Cei ce vor sa intre aici au nevoie de 1000 de puncte!" A oftat adânc şi a exclamat:
- Doamne, aici se poate intra doar prin harul Tau!
- Exact, a spus îngerul. 997 de puncte!

Să studiem...o poezie!

Deşi nu am darul de a canta, Domnul a investit în mine cu darul recitării, citirii. Îmi plac foarte mult poeziile, şi din multe m-a învâţat Domnul diverse lucruri, ceea ce El a dorit la vremea potrivită. Acum aş dori să postez o poezie a fratelui Traian Dorz, în care se punctează pe rând, în câte-o strofă, câte un lucru important pentru un creştin. Poezia se numeşte Fii credincios.

1. importanţa credinţei

Fii credincios, suflete-al meu,

cum ţi s-a spus, până la moarte,
că-n toate Însuşi Dumnezeu

purta-ţi va grija-n orice parte.

2. importanţa relaţiilor/socializării

Mergi până poţi, cu drag, la toţi
ori pot, ori nu pot să te cheme -
şi-atunci când nici tu n-ai să poţi
te vor căuta ei! - nu te teme.

3. importanţa dărniciei

Dă, până ai, din vremea ta
sau pâinea ta, cu bucurie
şi-atunci când tu nu vei avea
o mie au să-ţi dea şi ţie.

4. importanţa studierii/trăirii Cuvântului lui Dumnezeu(a Bibliei)

Strângi cât mai mult Cuvântul Sfânt
cu grijă-n inimă şi-n minte
căci vor veni iar vremuri când
să fie-o secetă fierbinte.

5. importanţa postului/înfrânării/cumpătării

Învaţă să te înfrânezi -
cât încă ai, fii cu răbdare
şi-atunci când ai să-nfometezi,
n-ai să-ţi vinzi cerul pe-o mâncare.

6. importanţa suferinţei(în suferinţă Dumnezeu doreşte să ne înveţe ceva; să nu căutăm o viaţă în plăceri, aşa cum le percepe lumea, aşa ceva nu se cade şi nu se poate la un copil de Dumnezeu!)

Învaţă, suflete al meu,
în chinuri a-ţi găsi plăcere
căci mai de preţ e Dumnezeu
ca tot ce pentru El s-ar cere!

Importanţa Cuvântului

"Cuvântul lui Dumnezeu este acela care ne creşte credinţa în momente de teama.
Diavolul nu se lasă păcălit de păcatele tale pentru că ştie că Dumnezeu le poate ierta. Depresia ta nu-i aduce bucurie pentru că ştie ca Dumnezeu o poate alunga. Sărăcia ta nu-l impresionează pentru că ştie că Dumnezeu este foarte bogat. Stă însă la pândă când începi să descoperi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că ignoranţa este cea mai eficientă armă pe care o poate folosi împotriva ta când te ajunge necazul."

citat din Viaţa pozitivă de Daniel Cocar, pagina 51

Tatăl nostru, sau despre conştientizarea rugăciunii

Rugăciunea este un dialog cu Tatăl nostru cel ceresc, iar acest dialog trebuie sa fie conştient, şi real, viu. Nu ajunge doar să bolborosim nişte cuvinte.

"Tatal nostru care esti in ceruri..."
- Da.
- De ce ma intrerupi? Nu vezi ca ma rog?
- Bine, dar M-ai chemat.
- Te-am chemat? Eu nu Te-am chemat, eu ma rog: "Tatal nostru care esti in ceruri..."
- Vezi? Iarasi M-ai chemat.
- Cum adica Te-am chemat? Ce vrei sa spui?
- M-ai chemat. Ai spus: "Tatal nostru care esti in ceruri." Iata-Ma! Sunt aici. La ce te gandesti acum?
- La nimic. Am vrut doar sa spun o rugaciune. Imi place sa spun "Tatal nostru". Intotdeauna ma simt bine dupa aceea, asa, ca si cand mi-as fi indeplinit o datorie.
- Bine, atunci continua.
- "Sfinteasca-se Numele Tau..."
- Stai! Ce vrei sa spui prin asta?
- Prin ce?
- Prin "Sfinteasca-se Numele Tau".
- Oh... (surprins) ...nu stiu ce inseamna. De unde sa stiu? Face parte din rugaciune. Chiar asa - ce inseamna?
- Inseamna "fie onorat, cinstit, facut sfant".
- Da, are sens! Niciodata nu m-am gandit ce-ar putea sa insemne acest "sfinteasca-se". Acum trebuie sa continui: "Vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer, asa si pe pamant..."
- Chiar crezi ce-ai spus?
- Desigur? De ce nu?
- Bine, si-atunci ce faci cu privire la aceasta?
- Cum ce fac? Pai, ce-as putea face? Nu fac nimic... Ma gandesc doar ca ar fi minunat daca Tu ai detine controlul peste toate lucrurile, mari si mici, de aici, de pe pamant, asa cum fara-ndoiala ca detii controlul acolo sus, in ceruri.
- Detin Eu controlul peste viata TA?
- Peste viata MEA? Bine... eu merg la biserica...
- Nu, nu asta te-am intrebat. Ce poti sa spui despre poftele firii pamantesti cu care te lupti? Ce faci cu temperamentul tau, mai ales cand - cum spui tu - te calca cineva pe batatura? Stii prea bine ca asta este una dintre problemele tale... Si aminteste-ti ce fel de carti citesti, ce programe TV urmaresti...
- Opreste-Te! Nu ma mai critica! Nu sunt cu nimic mai rau decat ceilalti din biserica!
- Oh, iarta-Ma, te rog. Credeam ca te rogi ca voia Mea sa se faca pe pamant precum in cer. Iar aceasta nu se poate face decat daca incepe cu cei care se roaga pentru aceasta. Deci... cu TINE.
- Bine, recunosc ca am unele cusururi, si pentru ca Tu ai mentionat cateva dintre ele, ma gandesc ca as mai putea adauga si altele.
- Cred si Eu ca ai mai putea adauga si altele...
- Stii, adevarul e ca nu m-am prea gandit la ele pana acum, dar mi-ar placea sa ma las de unele obiceiuri rele. Si asa, treptat, as fi cu adevarat LIBER!
- Bine, acum esti pe drumul cel bun. Vom lucra impreuna: Tu si cu Mine. Nici nu banuiesti cate biruinte vom avea! Ma bucur pentru tine.
- Asculta, Doamne, acum trebuie sa inchei. Rugaciunea asta mi-a luat mai mult timp ca de obicei. "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi."
- Rugaciunea este un lucru periculos. Poti sfarsi prin a fi complet schimbat - stiai asta, nu-i asa? Tocmai asta vreau Eu sa alegi tu pentru viata ta. M-ai chemat si iata-Ma, sunt aici. Acum este prea tarziu sa te opresti. Continua-ti rugaciunea, mergi mai departe.
- Mi-e frica!
- Frica? De ce ti-e frica?
- Pentru ca stiu deja ce vei spune.
- Haide, pune-Ma la incercare si-ai sa vezi.
- "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri..."
- Ce se intampla intre TINE si OANA?
- Vezi? Am stiut! Am stiut c-o sa-mi amintesti de ea! Doamne, Oana imprastie numai minciuni despre mine si nici pana in ziua de azi nu mi-a platit datoria. Mi-am promis solemn s-o pun la punct o data pentru totdeauna!
- Dar ruga ta cum a fost? Cum te-ai rugat?
- Nu asta am vrut sa spun!
- Bine, cel putin esti sincer. Dar cred ca nu este deloc usor sa porti povara amaraciunii in inima ta...
- Nu-mi pasa! Cel putin ma voi simti mai bine dupa ce ma voi razbuna pe ea. Oh, planul e gata, pana in cele mai mici amanunte! O sa-i para rau de absolut tot ce mi-a facut!!!
- Te inseli, dragul meu. Nu te vei simti deloc mai bine, ci va fi mai rau. Razbunarea doar pare dulce. Gandeste-te numai cat de nefericit esti deja. Dar stii ceva? Eu pot schimba totul.
- Tu poti schimba totul? Cum?
- Iart-o pe Oana si atunci Eu te iert pe tine. Ura si pacatul vor ramane problema Oanei dupa aceea, nu a ta. S-ar putea sa pierzi banii aia cu care spui ca-ti este datoare, dar cel putin vei avea pace in inima ta.
- Dar, Doamne, NU POT s-o iert!
- Atunci nici Eu nu pot sa te iert.
- ...Bine, ai dreptate. Mai mult decat sa ma razbun pe Oana, vreau sa am pace in inima. Bine, o iert! Ajut-o sa gaseasca si ea calea cea dreapta in viata. Doamne, stiu ca se simte mizerabil acum - si oricine ar face ca ea s-ar simti la fel. Intr-un fel sau altul, Te rog, arata-i calea.
- Foarte bine! Minunat! Cum te simti acum?
- Hmmm, bine, chiar foarte bine. Stii, cred ca deseara nu voi merge la culcare atat de incordat ca de obicei... Parca nici nu mai sunt atat de obosit...
- Dar nu ti-ai terminat inca rugaciunea. Continua...
- Ai dreptate! "Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau..."
- Bine, am sa fac si asta, numai nu te pune singur in locul unde poti fi ispitit.
- Ce vrei sa spui cu asta?
- Schimba-ti prieteniile, renunta sa mai mergi in locurile in care ai mers pana acum, nu te mai uita la filme murdare, nu mai asculta discutii pacatoase, nu te mai pune in situatii indoielnice. Unii dintre prietenii tai au deja o influenta mult prea mare asupra ta. Vor sa te implice in lucruri incorecte, nu te lasa pacalit de ei! Te mint ca sa se distreze pe seama ta, dar in cele din urma prietenia cu ei te va ruina. Si inca ceva: nu face din Mine tapul tau ispasitor.
- Nu inteleg! Ce vrei sa spui?
-Intelegi prea bine! Asa procedezi mereu - te bagi in probleme si apoi fugi la Mine: Doamne, ajuta-ma sa ies din incurcatura asta si Iti promit ca numai fac alte prostii! ...Ti-aduci aminte de cate ori te-ai targuit cu Mine?
- Da, Doamne... Mi-e atat de rusine... Imi pare rau. Te rog sa ma ierti.
- Te iert. Mergi mai departe, termina-ti ruga.
- "Caci a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin."
- Stii TU ce Mi-ar aduce Mie slava? Ce M-ar face cu adevarat bucuros?
- Nu stiu, Doamne, dar vreau sa stiu! Vreau sa-Ti gasesti placerea in mine. Vad cat de mizerabila a fost viata mea pana acum, dar vreau atat de mult sa fiu unul dintre urmasii Tai.
- Iata si raspunsul la intrebarea Mea!
- Da?
- Da, asta Imi aduce Mie slava: sa am oameni ca TINE pe pamant, care Ma iubesc si care cauta voia Mea in viata lor.
- Doamne, abia astept sa vad ce poti face Tu din mine! Faca-se voia Ta in viata mea.
- Amin?
- Amin, Doamne.
- Asa sa fie!

Deşi nu e vineri, e poezie

Stînca

În furtunile vieţii, cînd în uragan eşti prins,
Atunci prinde-te de Stîncă, şi vei fi de neînvins.
Împotriva ta duşmanul de-ar porni vîrtej cumplit,
Nu te teme niciodată! Stai pe Stîncă neclintit!

Cînd tulburată se ridică marea împotriva ta,
Nu uita! Stînca-i mai tare, rămîi neclintit pe ea.
Cînd auzi un urlet mare de talaz nimicitor,
Strigă peste zarva mării: "Domnul e biruitor!"

Pot vrăjmaşii să mugească, lumea toată, iadul tot;
Niciodată să te miste de pe Stîncă ei nu pot.
Stînca-i tare, ea te ţine; credincios pe Stînca stai!
Nu te depărta-n furtună de pe Stanca El-Sadai!

Cînd auzi în rîsul lumii vuietul asurzitor:
"Unde-i Domnul cu-ajutorul?, Unde-i Dumnezeul lor?"
Să nu-ţi tremure fiinţa, ştii în Cine ai crezut,
Stînca poate să te ţină, şi pe nimeni n-a pierdut.

În talazurile urii, tu pe Stîncă să rămîi.
Stînca vieţii, Stînca slavei, Stînca dragostei dintîi!
Valurile pot să bată, să mugească nemilos,
Stînca noastră e mai tare, Stînca noastră e Hristos!

de Valentin Popovici

Misiune Tarna Mare

Astăzi am avut imensa bucurie de a participa la închinare în comuna Tarna Mare, unde, împreună cu fraţii şi surorile de acolo am avut un minunat timp de părtăşie, bucurându-ne şi lăudând pe Domnul nostru. Întâlnirea a avut loc la o sora acasă. Am postat câteva poze mai sus şi un filmuleţ în cele următoare.